Ploile din ultimele zile au facut prapad in nordul tarii. In raionul Singerei, oamenii se plang ca le-au fost distruse lanurile de grau si porumb, dar si recolta de pepene verde. Grindina a provocat daune si in gradinile localnicilor. Autoritatile anunta ca examineaza distrugerile provocate de vremea rea pentru a putea veni cu solutii pentru fermieri.
De cum s-a potolit ploaia cu grindina, Nicolae Echim din satul Bobletici a mers pe deal, sa vada ce a mai ramas din culturile sale.
Nicolae ECHIM, AGRICULTOR: „Iata uitati-va la porumb, nu mai e nimic din el. Pepenele verde, n-a ramas nimic din el. Mai aveam doua hectare de orz si sase de lucerna. E distrus totul.”
Barbatul spune ca recolta de pepene verde a fost distrusa in totalitate de grindina.
Nicolae ECHIM, AGRICULTOR: „Iata uitati-va la acest pepene verde, el e cat nuca. Intr-o luna, trebuia sa aiba 12-14 kilograme.”
In satul vecin, Coscodeni, grindina a distrus hectare intregi de grau si orz.
Teodor HAJDEU, AGRICULTOR: „N-am vazut asa ploaie. Eu eram aici si m-am invelit cu o pelicula, in adapostul de acolo. Piatra era foarte mare. Uitati-va la grau. E rupt, spicele nu-s.”
Primarul din Coscodeni sustine ca oamenii vor primi despagubiri, fara a mentiona cand se va intampla asta.
Liubovi GOBJILA, PRIMAR COSCODENI, SINGEREI: „Vrem sa inregistram pagubele exacte, ca sa putem veni cu un demers catre Comisia situatii exceptionale raionale, sa vedem ce putem face noi ca primarie pentru ca sa putem cat de cat sa ajutam persoanele.”
Contactat de PRO TV, purtatorul de cuvant al Guvernului a anuntat ca autoritatile examineaza la moment daunele provocate de intemperii, pentru a putea veni ulterior cu solutii.
Potrivit IGSU, ploile din ultimele zile au facut ravagii si in raioanele Riscani si Calarasi, fiind afectate zeci de hectare de porumb, grau, vita-de-vie, floarea soarelui, dar si gradinile localnicilor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

