O ambulanță a rămas blocată pe un drum din Ialoveni, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Polițiștii au intervenit pentru a o tracta.
Din cauza poleiului și a ghețușului, traficul rutier este complicat pe întreg teritoriul țării. În mai multe zone, mașinile sunt nevoite să staționeze pe drumurile naționale, fiind imposibilă deplasarea.
Circulația transportului de persoane a fost suspendată temporar în toate punctele de trecere a frontierei de stat, atât la intrare, cât și la ieșire, până la ameliorarea condițiilor de drum, iar circulația vehiculelor de mare tonaj este suspendată temporar pe întreg teritoriul țării.
Mai mult, programul zborurilor de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din capitală ar putea suferi modificări și se pot înregistra întârzieri.
Sursa video: Facebook / Poliția RM
