Noi detalii ies la iveală în cazul transportului ilegal de arme, muniții și dispozitive militare depistat la punctul de trecere Albița, la granița dintre Republica Moldova și România. Poliția anunță că în schema de contrabandă au fost identificate și implicate patru persoane, trei dintre acestea fiind reținute pe teritoriul Republicii Moldova, iar a patra, șoferul camionului, aflându-se în custodia autorităților române.
Potrivit oamenilor legii, cele trei persoane reținute în Moldova sunt originare din Chișinău și aveau roluri bine definite în mecanismul de transport al mărfurilor militare:
Conducătorul întreprinderii care ar fi comandat expedierea și transportarea lotului de marfă, aceasta este cea de-a treia persoană reținută recent de anchetatori;
Administratorul companiei de transport, responsabil de organizarea deplasării camionului;
Brokerul, care ar fi facilitat documentele necesare traversării frontierei.
În ceea ce îl privește pe șofer, un cetățean al Republicii Moldova, acesta a fost reținut de autoritățile din România imediat după ce camionul a fost oprit la Albița, moment în care a fost ridicată și încărcătura suspectă.
Reținerea celor două persoane inițiale a fost anunțată joi de către ofițerii INI, SV, PF și procurorii PCCOCS, în urma unei operațiuni desfășurate la ieșirea din Republica Moldova. În aceeași seară, perchezițiile efectuate în Chișinău au confirmat că marfa de contrabandă fusese încărcată în camion chiar din municipiu.
Ancheta penală este în plină desfășurare, iar persoanele implicate beneficiază, conform legii, de prezumția nevinovăției.

