Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana intr-un mod mai accelerat ar putea fi posibila. Declaratia a fost facuta astazi, de catre prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, in cadrul unei conferinte de presa alaturi de premierul Republicii Moldova, Dorin Recean. 

„Astazi pot sa-mi inchipui anumite actiuni care, acum un an sau doi, erau imposibil de efectuat. Avem o astfel de situatie la forumul Uniunii Europene si sper ca nu este obisnuita, ci una nestandarta, care duce la solutii accelerate”, a declarat Mateusz Morawiecki. 

Potrivit premierului polonez, aderarea accelerata a Republicii Moldova la Uniunea Europeana ar putea fi posibila. De asemenea, acesta a mentionat ca Polonia va face tot posibilul ca Moldova sa adere cat mai repede posibil la UE. 

„Pot spune mai multe, sau va fi o cale accelerata, sau negocierile vor fi stopate pentru ani de zile si se vor duce nicaieri. Sper ca Uniunea Europeana sa se deschida mai larg catre Republica Moldova”, a tinut sa adauge premierul. 

Totodata, Dorin Recean a afirmat ca este evident faptul ca Moldova isi doreste un parcurs cat mai rapid de integrare in Uniunea Europeana. In acelasi timp, el a mentionat ca Moldova, Guvernul, simte o responsabilitate ca acele reforme, care au fost deja convenite cu UE si care sunt necesare pentru aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana, sa aiba loc in tara. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.