Statutul de neutralitate este un concept de politica externa care s-ar putea ca in curand sa nu mai functioneze si care nu ofera garantii, in cazul unei agresiuni, a declarat premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, la audierile care au avut loc joi in Parlament inainte de votul pentru investirea cabinetului sau, scrie news.ro.
Intrebat de un deputat daca va face demersuri pentru recunoasterea internationala a statutului de tara neutra a Republicii Moldova sau va ramane o optiune unilaterala, Dorin Recean a declarat: „Dar cine credeti ca va atenta la securitatea Republicii Moldova si cine nu respecta azi acest statut? Trebuie sa intelegem ce inseamna acest statut. Este un instrument de politica externa care s-ar putea ca curand sa nu functioneze”, a raspuns Dorin Recean, citat de agora.md.
„De aceea e nevoie ca noi sa consolidam capacitatea de aparare. Neutralitatea e un instrument de politica externa, dar care nu ne asigura in caz de agresiune. Trebuie sa avem in vedere limitarile acestui instrument”, a adaugat Dorin Recean, care inainte de a fi propus premier de presedinta Maia Sandu a fost consilier prezidential pe probleme de securitate.
O declaratie pe tema neutralitatii facuta de presedinta Maia Sandu luna trecuta, intr-un interviu pentru POLITICO, a infuriat Moscova.
Maia Sandu declarase ca razboiul din Ucraina a generat la Chisinau o discutie foarte serioasa despre o eventuala renuntare la neutralitate si o aderare la o „alianta militara mai larga”, pe care nu a numit-o. Oficialii de la Moscova, in frunte cu ministrul de externe Serghei Lavrov, s-au grabit sa vada in aceasta declaratie un semn al „acapararii” Republicii Moldova de catre Occident si de catre NATO, facand anaogii insidioase cu situatia Ucrainei.
Chiar miercuri, intr-o interventie avuta in Duma de Stat a Rusiei, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a aratat deranjat de orientarea proeuropeana si prooccidentala a Chisinaului, si a mentionat ca „exista apeluri” pentru alegeri anticipate.
„Speram ca politicienii care au preluat puterea la Chisinau si care si-au declarat dorinta de a adera la Uniunea Europeana, aproape de a se reunifica cu Romania, sau chiar de a cere NATO sa le asigure securitatea, nu reflecta interesele poporului lor. Exista apeluri pentru alegeri anticipate. Aceasta este o chestiune interna a Republicii Moldova. Dar nu ne face absolut nicio placere ca aceasta tara prietena sa fie folosita in scopuri antirusesti”, a spus Serghei Lavrov, care a tinut sa remarce ca toti membrii guvernului de la Chisinau, in frunte cu presedinta Maia Sandu, au si cetatenie romana..
Pe de alta parte, presedinta Maia Sandu, a facut miercuri seara, intr-un interviu pentru TVR, declaratii similare cu ceea ce a spus Dorin Recean joi in Parlament: este important ca Republica Moldova sa-si consolideze sistemul de aparare, dar asta nu presupune in mod obligatoriu a renunta la neutralitate. Ideea ca neutralitatea nu permite consolidarea sistemului de aparare este un fals, este un narativ sustinut de Rusia, care trebuie combatut, a aratat presedinta Maia Sandu.
„E firesc sa discutam inclusiv despre subiectul neutralitatii, pentru ca cetatenii Republicii Moldova se intreaba in aceste zile mai mult decat altadata daca neutralitatea este suficienta pentru a ne apara in situatia in care vedem Rusia invadand Ucraina si purtand un razboi sangeros acolo. Naratiunea Rusiei este ca faptul ca Republica Moldova incearca sa-si consolideze sistemul de aparare este deja o incalcare a conceputului de neutralitate, ceea ce nu are niciun sens, pentru ca neutralitatea inseamna ca singur iti asiguri capacitatile de aparare. Dar aceasta naratiune este promovata, aceasta dezinformare este promovata si orice incercare a noastra de a ne consolida sistemul de aparare este prezentata ca un pericol de atragere a Republicii Moldova in razboi. Si la fel de irationale sunt acuzatiile cum ca aceasta consolidare a sistemului de aparare in Republica Moldova vine sa creeze riscuri pentru conflictul din regiunea transnistreana”, a spus Maia Sandu raspunzand afirmatiilor lui Serghei Lavrov.
„Stim ca in regiunea transnistreana avem militari rusi care stau acolo ilegal si incalca statutul de neutralitate. Pe de alta parte, avem zeci de mii de tone de armament de pe timpul sovietic care sunt acolo si care reprezinta un pericol”, a punctat Maia Sandu. „Propaganda ruseasca vine sa sperie cetatenii Republicii Moldova, sa le inoculeze acest mesaj ca orice actiune de consolidare a sistemului de aparare a Republicii Moldova creeaza riscuri pentru pacea din Republica Moldova. Singurul risc vine din partea Federatiei Ruse”, a punctat Maia Sandu.
„Nu se pune problema renuntarii la neutralitate, pentru ca neutralitatea e prevazuta in Constitutie, daca o sa analizati sondajele o sa vedeti ca marea majoritate a cetatenilor considera ca neutralitatea trebuie pastrata”, a mai spus presedinta Republicii Moldova in interviul de la TVR.


