Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean si prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki au semnat un memorandum de intelegere privind cooperarea in domeniul securitatii cibernetice, in cadrul unei conferinte de presa.
„Moldova si Polonia au secole de experienta de colaborare. Astazi, impreuna cu premierul polonez, am discutat problemele de securitate din regiune. La fel, am trecut in revista agenda noastra bilaterala, care isi creste amploarea. De asemenea, am discutat probleme de securitate pe care le creeaza agresiunea Rusiei in Ucraina si ne-am exprimat suportul pentru poporul ucrainean”, a declarat premierul Moldovei.
De asemenea, Dorin Recean a tinut sa multumeasca Poloniei si poporului polonez pentru sprijinul oferit Moldovei.
„Pentru noi este important sa asiguram pacea si stabilitatea in regiune. Aceasta da posibilitatea de a crea oportunitati de prosperitate pentru cetatenii nostri si pentru mediul de afaceri”, a mentionat Recean, adaugand ca Republica Moldova si Polonia vor continua sa colaboreze, in special in domeniul agricol si domeniul transportului, dar si in domeniul afacerilor interne, in domeniul apararii, a digitalizarii si a securitati cibernetice.
„Este foarte importanta securitatea cibernetica si Polonia este pregatita sa sprijine Republica Moldova in acest sens”, a spus prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


