Premierul Alexandru Munteanu s-a deplasat la Soroca, împreună cu ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, pentru a supraveghea intervențiile în teren ca urmare a crizei de poluare a apei din râul Nistru.
Potrivit premierului, echipele IGSU, Armata Națională, Apele Moldovei și Agenția de Mediu intervin pentru a limita impactul asupra populației, iar Ministerul Mediului coordonează toate acțiunile de pe partea Republicii Moldova.
Pentru reducerea poluării, au fost instalate filtre suplimentare, iar în apă se folosesc baloți de paie, o metodă eficientă pentru reținerea substanțelor petroliere. În paralel, laboratorul mobil prelevează probe din teren la fiecare șase ore pentru monitorizarea continuă a calității apei.
Premierul a subliniat că, în timp ce Rusia continuă să atace Ucraina, Moldova beneficiază de sprijin internațional: Ucraina intervine pe malul lor al Nistrului, iar echipele din România ajută la instalarea filtrelor suplimentare. Totodată, autoritățile vor accesa instrumentele Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru o gestionare eficientă a situației.
„Siguranța cetățenilor rămâne prioritatea noastră”, a menționat Munteanu pe pagina sa de Facebook.
Totul a început zilele trecute, când ministerul Mediului a anunțat că mai multe pete uleioase au fost observate pe râul Nistru, în apropeiere de Naslavcea. Petele au fost surprinse de locuitorii din regiune, care au postat imagini pe rețele. Potrivit Ucrainei petele au apărut după atacul Rusiei asupra hidrocentralei din Ucraina. Combustibilul ajuns în râul Nistru și continuă să fie transportat de curentul apei. Astfel, acest lucru are impact direct asupra cetățenilor Republicii Moldova, anunță ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
La 12 martie 2026, a avut loc o ședință extraordinară a Comisiei Nistrului pentru sincronizarea acțiunilor serviciilor ucrainene și moldovenești de localizare a poluării și minimizare a posibilelor consecințe asupra mediului.
Astăzi, a fost instituit cod galben de alertă pentru locuitorii din Naslavcea după ce datele de laborator privind apa din râul Nistru au arătat depășirea limitelor admise.
