Presedintele Curtii de Apel Chisinau, Vladislav Clima, a demisionat din functie. Cererea acestuia a fost aprobata astazi de Consiliul Superior al Magistraturii. Judecatorul nu si-a motivat demisia, iar la telefon nu ne-a raspuns. Tot astazi, membrii CSM au votat pentru demisia a inca 3 judecatori, printre care raportorul in dosarul lui Ilan Sor, Tudor Berdila, dar si pentru demisia lui Sergiu Bularu, care l-a eliberat pe Veaceslav Platon.

“Cu 7 voturi, plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotaraste: se accepta cererea de demisie a domnului Vladislav Clima din functia de judecator si presedinte al Curtii de Apel Chisinau.”

Vladislav Clima nu a fost prezent la sedinta. El a solicitat examinarea cererii de demisie in lipsa sa. In cerere, magistratul nu a indicat motivele plecarii din sistemul judecatoresc. L-am sunat astazi pe Clima pentru o reactie, insa acesta nu ne-a raspuns la telefon. In luna mai anul trecut, Maia Sandu a anulat decretul, semnat de Igor Dodon, prin care Vladislav Clima a fost numit in functia de presedinte al Curtii de Apel Chisinau. In iulie, magistratul a actionat-o in judecata pe Maia Sandu, solicitand Judecatoriei Chisinau sa verifice legalitatea decretului prin care a fost demis din functie. La sfarsitul anului trecut, Judecatoria din sectorul Riscani a anulat decretul semnat de sefa statului astfel, Vladislav Clima a ramas in functia de presedinte al Curtii de Apel Chisinau. 

Totodata, in cadrul sedintei de astazi, membrii CSM au aprobat cererile de demisie depuse de alti trei judecatori. 

“Se accepta cererile de demisie a judecatorilor Tudor Berdila de la Curtea de Apel Cahul, Sergiu Bularu de la Judecatoria Chisinau, Ion Cazacu de la judecatoria Glodeni. Se propune presedintelui Republicii Moldova eliberarea din functie.”

Magistratul Sergiu Bularu este cel care l-a pus in libertate pe Veaceslav Platon. Tudor Berdila, de la Curtea de Apel Cahul, a fost desemnat raportor in dosar lui Ilan Sor. Berdila a activat in sistem aproape 15 ani. In 2018, acesta a mai avut o tentativa de demisie, ulterior, insa, s-a razgandit si si-a retras cererea de demisie.