Fostul președinte a organizației teritoriale din Edineț a partidului „Șor”, scos în afara legii, a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a formațiunii. Decizia a fost pronunțată de judecătoria din sectorul Buiucani. Svetlana Panciuc a fost anunțată în căutare, pentru că nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței. Ana Cucerescu, judecătoarea care a condamnat-o anterior pe Evghenia Guțul, a dispus confiscarea din contul Svetlanei Panciuc a peste 4,8 milioane de lei.

Potrivit anchetei, în calitate de președinte al Oficiului Teritorial Edineț al fostului partid „Şor”, Svetlana Panciuc a acceptat cu bună știință finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare totală de aproximativ 5 milioane de lei. Aceste fonduri au fost utilizate pentru promovarea intereselor politice ale grupului și de a obține, prin mijloace ilegale, influență și putere în stat.  

„Inculpata ar fi acceptat prin complicitate, în mod conștient, să primească bani din partea grupului criminal, în mărime de aproximativ 4,9 milioane lei, bani obținuți ilegal și folosiți pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a influența politica din Republica Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale.”

Ancheta a stabilit că, în 2022, Svetlana Panciuc a coordonat cu alți membri ai partidului Șor recepționarea și distribuirea banilor proveniți din surse ilicite pentru remunerarea participanților la protestele din fața Parlamentului, Guvernului și Președinției.

Jurnaliștii „Ziarului de Gardă” notează că Svetlana Panciuc a transmis prin aplicații electronice listele cu participanți și mijloace de transport, a organizat transportul și plata protestatarilor, care primeau 400 de lei pe zi, și a gestionat sume mari de bani primite de la curieri. Prin sentința pronunțată, Svetalan Panciuc a primit o pedeapsă sub formă de 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Sentința poate fi contestată în instanța superioară. Nu am reușit să discutăm cu avocatul acesteia pentru o reacție. Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința acesteia a fost menținută măsura preventivă -  arestul preventiv, care a fost aplicat anterior. Dar Panciuc a fost anunțată în căutare pentru că nu s-a prezentat la ședințele de judecată. Ziarul de Gardă scrie că Svetlana Panciuc mai are un dosar penal care se examinează în prima instanță. Aceasta a fost depistată acum mai bine de doi ani, în stare de ebrietate avansată la volan, dar continuă să dețină permisul de conducere.

„-În baza cărui fapt trebuie să trec acest test?
-Avem suspiciuni că ați fi servit alcool. 
-Păi ce suspiciuni? Sunt curioasă, pe ce sunt bazate aceste suspiciuni?
-Se simte miros de alcool în timpul discuției.
-De unde?
-De la dumneavoastră. Este.”

Anul trecut, ziarul de gardă scris că, în 2023, Judecătoria Edineț a emis o hotărâre în această cauza penală, prin care Panciuc a fost recunoscută vinovată și condamnată, însă fără a-i fi anulat dreptul de a conduce mijloacele de transport, iar dosarul a fost trimis la rejudecare.