Preturile medii la apartamente in capitala stagneaza pentru al treilea trimestru consecutiv, inregistrand o usoara scadere in primul trimestru din 2023 si se va opri cel mai probabil la 730 Euro/m2, potrivit analizelor expertului Veaceslav Ionita.
„Trebuie sa mentionam ca dupa maxima din tr. IV 2008, cand apartamentele au ajuns la 900 Euro/m2 au urmat 12 ani de cadere a pietei, iar din 2021 a inceput o crestere brusca a preturilor, fapt care a speriat putin comparatorii. Cresterea brusca a continuat pana in tr. II din 2022 fiind determinata de preturile mici din perioada precedenta, veniturile substantial mai mari ale populatiei, dar si posibilitatile de contractare a creditelor imobiliare, care au cunoscut in aceasta perioada cea mai mare crestere din istoria Moldovei”, se arata in analizele lui Ionita.
Totodata, acesta mentioneaza ca deja al 3-lea trimestru asistam la o stagnare a preturilor, iar in primul trimestru din 2023 va fi inregistrata chiar o usoara scadere a lui.
„Stagnarea este determinata de criza economica, ingrijorarile populatiei cauzate de razboiul din Ucraina, inasprirea politicii monetare a BNM care a fus la scumpirea de doua ori a creditelor ipotecare, dar si cresterea prea brusca a preturilor in ultimi doi ani”.

Pretul mediu la apartamentele noi in Chisinau s-au plafonat la nivelul de 880-890 Euro/m2, iar a celor de pe piata secundara la 680-690 Euro/m2.
„In opinia mea piata imobiliara se va inviora incepand cu a doua jumatate a anului 2023, fiind impulsionata de reducerea substantiala a ratei inflatiei, depasirii fazei critice a crizei economice, ieftinirii creditelor ipotecare, dar si datorita cererii amanate din 2022”, a declarat expertul.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


