Primarul orasului Sangera, Valeriu Popa, ar fi incalcat regimul juridic al conflictelor de interese, informeaza Autoritatea Nationala de Integritate care a emis act de constatare. Contactat de Pro TV, Valeriu Popa neaga acuzatiile si spune ca va contesta in judecata decizia ANI.
Potrivit ANI, in ianuarie 2020 primarul a semnat cu sine insusi, in calitate de persoana fizica, un contract prin care utiliza propriul automobil in interes de serviciu, chiar daca primaria detinea un alt autoturism in aceste scopuri.
Desi, automobilul a fost arendat cu titlul gratuit, pe parcursul perioadei februarie – iunie 2020, din bugetul primariei au fost alocate bani pentru procurarea combustibilului, in cantitati lunare ce variau intre 127 si 187 de litri. Actiunile fiind confirmate de "actele de treceri la pierderi a combustibilului", care au fost obtinute de catre inspector in cadrul controlului.
In Registrul declararii conflictelor de interese al ANI nu a fost inregistrat din partea acestui edil nicio declaratie privind conflictele de interese. Respectiv, primarul, contrar legislatiei, a luat decizii in privinta sa si a admis un conflict de interese. Conform prevederilor legislatiei speciale a ANI, edilul trebuia sa se abtina de la luarea deciziei de semnare a contractului de alocatiune, sa declare conflictul de interese la ANI si sa astepte una dintre solutii din partea inspectorilor de integritate.
Daca actul de constatare emis va ramane definitiv, ANI va sesiza autoritatea competenta pentru demiterea acestuia din functie. Primarul risca sa fie lipsit de dreptul de a mai detine o functie publica sau de demnitate publica, inclusiv mandatul de primar, pentru o perioada de 3 ani.


