Primul sunet s-a dat astazi in toata tara. Cu zambete si emotii, mii de elevi au pasit in clasa intai. Picii au invatat poezii si cantece, iar parintii i-au imbracat cum au stiut mai bine de sarbatoare. Atat ei, cat si pedagogii spun ca si-ar dori ca autoritatile sa se implice mai mult in domeniul educatiei.

Pentru elevii de la un liceu din Glodeni prima zi de scoala a inceput cu o runda de pescuit, nu de peste, ci de cuvinte. Picii s-au intrecut in a citi cat mai repede si corect cuvintele prinse cu undita si le-au agatat in copacul intelepciunii.

Parintii spun ca au asteptari mari de la ei si si-ar dori ca autoritatile sa investeasca mai mult in educatie.

“Scoala este a doua casa, profesorii sunt parintii copiilor la scoala. Este nevoie de reparatii, este nevoie de conditii mai bune.”

Schimbari isi doresc si profesorii, care spun ca an de an, la intai septembrie, numara tot mai putinti copii.

”Cifra difera cu mult. In 2008 am avut peste trei sute de elevi, in clasa intai avem 18 elevi, un numar complet de noua clase, in total 184 de elevi.”

Intre timp, la Drochia elevii din clasa intai au dansat la brat cu parintii.

Iar la Soroca s-au recitat poezii.

Parintii spun ca prima zi de scoala, dar si cele care urmeaza… costa.

“Avem trei copii la scoala, unul merge in clasa intai. Cheltuielile sunt foarte mari pentru Moldova. Un copil ca sa-l imbraci iti trebuie cel putin trei mii de lei.”

In acest an 35 de mii de copii din tara au mers in clasa intai.