Afaceri si conturi bancare din Moldova ale lui Vlad Plahotniuc au fost puse sub sechestru. Printre acestea se numara singura companie care presteaza servicii de dializa din Moldova, o firma IT si GMG. Se intampla la o zi dupa ce Plahotniuc a fost dat in cautare internationala. Avocatii sai nu au facut inca niciun comentariu.

CONTURI BANCARE SECHESTRATE:

15.275.000 Lei – cont bancar pe numele lui Vlad Plahotniuc 

278.090 Euro – cont bancar pe numele unei persoane fizice 

Procurorii anunta ca au fost inghetate doua conturi bancare ale lui Vlad Plahotniuc. Unul de peste 15 milioane de lei deschis pe numele acestuia la Viktoriabank, iar altul – cu aproape 300 de mii de lei in aceeasi banca, care apartine unei persoane fizice este scris in comunicatul celor de la anticoruptie, fara sa fie specificat clar daca e vorba de fostul lider PD.

SECHESTRU PE COMPANII:

SRL BASS-SYSTEMS - 2.950.000 lei

SRL GMG PRODUCTION - 10.800.000 lei

SRL BB-DIALIZA - 31.826.322 lei

Sechestru s-a pus si pe trei companii ale lui lui Vlad Plahotniuc. Este vorba despre Bass Systems – o firma care implementeaza proiecte IT, GMG Production, care produce emisiunile de divertisment pentru posturile lui Plahotniuc si SRL BB-DIALIZA, unica firma din Moldova care ofera servicii de dializa. Potrivit procurorilor, sechestrul nu va impiedica activitatea propriu-zisa a companiilor, ci doar va impiedica vanzarea acestora. Nu am reusit sa vorbim cu reprezentantii GMG Production pentru o reactie. Iar reprezentantii Centrului de dializa ne-au spus sa le trimitem o solicitare in scris, in situatia in care vrem sa aflam daca serviciile prestate pacientilor vor fi afectate. Dializa a devenit un subiect controversat dupa ce guvernul Filip a decis ca timp de 25 de ani, doar firma lui Plahotniuc ca se ocupe de pprocedurile de dializa in Moldova. Avocatul lui Vlad Plahotniuc este plecat din tara si spune ca a aflat despre sechestru din presa. 

In luna iulie, procurorii au pus sechestru si pe hotelul Nobil care apartine lui Plahotniuc, dar si pe cateva canale ale GMG. 

In cazul in care fostul lider PD va fi gasit vinovat in dosarul deschis pentru spalare de bani in proportii deosebit de mari, statul poate lua banii si companiile sechestrate. Ieri, Procuratura Anticoruptie a anuntat ca Vlad Plahotniuc a fost dat in cautare internationala. Totusi, poza acestuia nu a aparut pe site-ul Interpol, iar reprezentantii din Moldova ai companiei internationale nu au vrut sa ne raspunda la intrebari. Anterior, Interpol a refuzat sa-l dea in cautare pe Plahotniuc la solicitarea Rusiei motivand ca dosarul pe numele sau ar fi unul politic. Plahotniuc a plecat din tara in luna iunie, cand democratii au cedat puterea.