Procedura de inregistrare dactiloscopica a soferilor va fi simplificata. In cadrul sedintei de astazi, membrii Parlamentului au votat, in prima lectura, un proiect de lege care prevede acest lucru.
Initiativa legislativa prevede ca impresiunile digitale si palmare sa fie preluate cu ajutorul unui dispozitiv, fiind eliminata procedura de utilizare a tusului dactiloscopic. Datele vor fi inregistrate in Sistemul informational automatizat ”Registrul de stat dactiloscopic”, care va fi gestionat de subdiviziunile teritoriale ale Agentiei Servicii Publice.
”Proiectul de lege urmareste implementarea agendei de digitalizare a sectorului public si asigurarea politicii statului in domeniul securitatii si ordinii publice”, a mentionat deputata Larisa Novac, unul dintre autorii documentului.
Mentionam ca, in anul 2015, Ministerul Afacerilor Interne a beneficiat de suport din partea Uniuni Europene, in cadrul caruia a primit un Sistem informational automatizat de identificare dactiloscopica AFIS, in valoare de 2,7 milioane de euro. Acesta ofera posibilitati vaste de sistematizare, prelucrare si preluare in format digital atat a amprentelor papilare, cat si a celor palmare.
Modificarile legislative au fost sustinute, in prima lectura, cu votul a 57 de deputati.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


