Procedura de numire a membrilor organelor de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei va fi modificată. Un proiect de lege care se referă la acest subiect a fost votat în prima lectură de 54 de deputați.

Potrivit comunicatului, documentul a fost elaborat de Banca Națională, sub egida Fondului Monetar Internațional și este promovat de Ministerul Finanțelor. 

Reglementările propuse vor fortifica garanțiile privind exercițiul independent al atribuțiilor organelor de conducere ale BNM, menționează autorii. Mai exact, modificările legislative vizează detalierea unor aspecte referitoare la componența organelor de conducere, procedura de numire și de demitere a membrilor acestora, calificarea, durata mandatelor și atribuțiile lor.

Potrivit documentului, în momentul numirii membrilor organelor de conducere, va fi nevoie de consultarea Președintelui Parlamentului, guvernatorului BNM sau Comisiei pentru economie, buget și finanțe, în funcție de postul pentru care este înaintată candidatura. Astfel, va fi elaborat un aviz în care se va menționa dacă persoana propusă îndeplinește condițiile. Avizul va fi audiat în cadrul ședinței plenare, înaintea procedurii de votare a candidaturii.

Totodată, în cazul revocării membrului Comitetului Executiv, autorii propun introducerea în legislație a dreptului de a fi audiat.

Autorii propun excluderea din componența Consiliului de supraveghere a BNM a unui membru, care face parte și din Comitetul Executiv. Este vorba despre viceguvernatorul Băncii Naționale. Pe de altă parte, în Consiliul de supraveghere numărul membrilor care nu sunt salariați va crește de la 4 la 5. O altă propunere se referă la reducerea mandatelor membrilor Consiliului de supraveghere, care nu sunt și membri ai Comitetului executiv de la 7 la 5 ani.

Alte propuneri legislative vizează atribuțiile și desfășurarea ședințelor Consiliului de supraveghere, precum și regimul rezervelor obligatorii.

După definitivare, proiectul de modificare a Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură.