Procedurile de denunțare a Acordului privind centrele culturale între Republica Moldova și Federația Rusă au fost finalizate, anunță ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, au fost încheiate toate procedurile interne necesare pentru denunțarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la 30 octombrie 1998 și intrat în vigoare la 4 iulie 2001.
Astfel, ministerul a notificat oficial Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse despre denunțarea acordului menționat.
Conform prevederilor acordului, acesta a fost încheiat pe o perioadă inițială de cinci ani, fiind ulterior prelungit automat pentru intervale succesive de câte cinci ani.
Denunțarea produce efecte în termen de șase luni de la notificare. Acordul își va înceta valabilitatea la 4 iulie 2026.
În luna noiembrie, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat proiectul de denunțare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale. Decizia survine pe fondul preocupărilor legate de securitatea informațională și al dezechilibrului evident în relațiile culturale bilaterale.

