Ordonantele de judecata emise de magistratii moldoveni prin care, in perioada 2010-2013, prin intermediul unor banci din R. Moldova, mai multe companii din Rusia au reusit sa transfere 18 miliarde de dolari pe conturi unor firme off-shore, fac parte dintr-o schema de spalare de bani, confirma Procuratura Anticoruptie.

 
Potrivit anticoruptie.md, intr-un raspuns oficial, institutia informeaza ca pe moment exercita urmarirea penala pe o cauza penala pornita „în temeiul unei banuieli rezonabile privind comiterea infractiunii de spalare de bani în proportii deosebit de mari, cu implicarea unor institutii financiare din R. Moldova”.

Potrivit lui Adrian Popenco, seful interimar al Procuraturii Anticoruptie, în cadrul cauzei penale, au fost puse sub învinuire doua persoane, iar în privinta a doi executori judecatoresti implicati în realizarea schemei infractionale, cauzele penale au fost expediate în instanta de judecata pentru examinare în fond.

„În prezent, grupul de urmarire penala creat pe caz efectueaza actiunile de urmarire penala si masuri speciale de investigatie orientate spre cercetarea cazului”, se mai arata în raspunsul oficial al procuraturii.

Raspunsul a urmat dupa ce Centrul de Investigatii Jurnalistice si Ziarul National au publicat o investigatie despre o schema prin care, prin intermediul unor ordonante emise de 17 judecatori din R. Moldova, mai multe companii din Rusia au reusit sa scoata din aceasta tara 18 miliarde de dolari, transferându-i pe conturile unor firme off-shore.

Ordonantele de judecata se refereau la returnarea unor pretinse datorii în valoare de sute de milioane de dolari pe care companiile off-shore le solicitau de la mai multe firme din Rusia si de la un cetatean din R. Moldova, ultimul folosit doar pentru a putea justifica examinarea cazurilor în judecatoriile moldovenesti.