"Dispunerea efectuarii urmaririi penale catre Procuratura Anticoruptie are la baza caracterul complex al subiectelor si specificul drepturilor si garantiilor constitutionale ale cetatenilor, incalcate prin ascultarea ilegala a convorbirilor si culegerea de informatii.", se arata in comunicatul emis de Procuratura.
La inceputul lunii august 2019, urmare a autosesizarii din presa, Procuratura Generala a initiat verificarea legalitatii dispunerii, autorizarii si efectuarii interceptarilor in trei cauze penale instrumentate de catre Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale.
Pe parcursul anilor 2017-2019, au fost supusi masurilor speciale de investigatii mai multi politicieni, reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti, alte persoane publice, sub suspiciunea organizarii si conducerii unor dezordini in masa.
De mentionat ca procurorii au constatat mai multe omisiuni in activitatea agentilor publici, care au dus la ingerinte in drepturile fundamentale ale cetatenilor, in viata personala si de familie. Acestea au avut loc prin culegerea pretins ilegala a informatiilor, cu utilizarea mijloacelor speciale destinate interceptarii si urmaririi vizuale, cu folosirea situatiei de serviciu.


