Un procuror din Floresti a luat 2 mii de lei mita de la un barbat pentru ca sa-l scoata din lista persoanelor date in cautare si sa inceteze urmarirea penala pe numele acestuia.

Cel putin asta spune Procuratura Generala, care anunta ca l-a prins in flagrant si il cerceteaza pentru corupere pasiva. Barbatul era suspectat de furt. Banii au fost gasiti de procurorii anticoruptie si ofiterii CNA in biroul celui retinut.

Procurorul a fost retinut pentru 72 de ore, iar daca va fi gasit vinovat risca pana la 15 ani de inchisoare.