Procurorii au solicitat o pedeapsa de 10 ani de inchisoare pentru fostul sportiv, Ion Soltoianu, dupa ce a batut un barbat in sectorul Botanica al capitalei si a amenintat cu arma cainele de companie a acestuia. 

Potrivit PCCOCS, solicitarea procurorilor include si pedeapsa pentru pastrarea de munitii si arme de catre acesta. Astfel, procurorii au prezentat magistratilor toate probele acumulate, in mai putin de 3 luni de la pornirea urmaririi penale, iar ulterior judecatorul a prelungit arestul preventiv al inculpatului. 

Instanta de judecata a stabilit urmatoarea sedinta peste 3 luni, dupa revenirea magistratului din concediul de odihna.

Pe 25 mai, fostul sportiv, Ion Soltoianu, care in luna martie a batut un barbat si a amenintat cu pistolul cainele care-l insotea, a fost trimis pe banca acuzatiilor.

Ion Soltoianu a fost acuzat in 2013 ca l-a impuscat mortal pe Ion Stratulat, un fost politist, intr-un local din Chisinau. Peste doi ani, acesta a fost condamnat de prima instanta la 12 ani de inchisoare pentru omor, detinere ilegala de arme si santaj. In vara anului 2019, luptatorul a fost scutit de opt ani de detentie si a fost eliberat de dupa gratii. 

Pedeapsa i-a fost redusa din cauza conditiilor inumane din inchisoare, decizia fiind luata de Judecatoria Chisinau. Politia mai spune ca arma pe care o avea sportivul, ii apartine sotiei acestuia, iar unde se afla femeia acum, inca nu se cunoaste.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.