Pentru societatea noastra timpul a devenit atat de pretios, incat 24 de ore sunt insuficiente pentru o zi. Exact acesta este motivul pentru care se pune tot mai mult accent pe inventarea si implementarea solutiilor capabile sa economiseasca timpul, mai ales la locul de munca.

BCR Chisinau, la fel ca si celelalte sisteme bancare din Republica Moldova, ofera companiilor si angajatilor posibilitatea de a economisi timp prin intermediul proiectului salarial. Acesta prevede ca unele companii pot alege sa beneficieze de un proiect salarial special de la o banca.

Daca eşti angajator sau angajat al unei companii, este foarte important sa cunoşti ca deschiderea unui proiect salarial faciliteaza gestiunea întregului departament de resurse umane.

Acest fapt ofera, fara îndoiala, atât companiei, cât şi angajaţilor, posibilitatea de a se focusa pe activitatea profesionala mai mult, evitând tot mai mult birocraţia. 

De fapt, proiectul prevede ca fiecare angajat sa deţina, în condiţii deosebit de avantajoase, un card pe care sa îi fie transferat salariul. Prin urmare, compania transfera toata suma destinata plaţii salariilor pe un cont deschis la banca, dupa care bancii îi revine sarcina de a distribui suma salariilor pe cardul fiecarui angajat al companiei.

În calitate de angajator, proiectul salarial îţi ofera urmatoarele facilitaţi:

- Reducerea cheltuielilor administrative privind evidenţa şi distribuirea salariilor

- Simplificarea gestiunii activitaţilor ce ţin de casierie din cadrul companiei prin renunţarea la plata în numerar a salariilor

- Garantarea confidenţialitaţii salariilor

- Fidelizarea /stimularea angajaţilor prin obţinerea unor condiţii avantajoase pentru utilizarea produselor/serviciilor bancare.

Daca eşti angajat al unei companii beneficiare de un proiect salarial, vei avea parte de urmatoarele avantaje:

- Siguranţa şi comoditate prin utilizarea unui instrument de plata fara numerar

- ZERO comision la emiterea şi administrarea lunara a cardului salarial

- Lipsa cerinţelor privind soldul minim

- ZERO comision pentru alimentarea în numerar la ghişeele BCR Chişinau

- ZERO comision pentru efectuarea plaţilor la comercianţi

- ZERO comision pentru ridicarea numerarului de la ghişeele/ATM-urile BCR Chişinau

- Dobânda calculata pentru disponibilitaţile existente în contul de card

- Posibilitatea de administrare a disponibilitaţilor utilizând serviciul 24 Banking

- Posibilitatea de monitorizare prin serviciul SMS notification a tranzacţiilor efectuate

- Posibilitatea de accesare, în condiţii mai avantajoase, a creditelor destinate persoanelor fizice.

Proiectul salarial este o oportunitate buna pentru a economisi timp. Acesta te scapa, fara îndoiala, de cozile interminabile şi incomoditatea creata de metodele tradiţionale de plata a salariilor.

*Acest articol este un produs comercial