Proiectul democratilor, care institutie monopol pe piata de televiziune, a fost votat astazi in lectura finala de majoritatea deputatilor. Astfel, de la 1 octombrie, toate posturile TV vor fi obligate sa aiba nu mai putin de 8 ore de produs autohton, dintre care 6 ore in prime-time. Surpinzator, insa prevederea initiala care justifica tot proiectul - cea de a interzice propaganda din alte tari a fost exclusa.
Andrian CANDU, PRESEDINTE PARLAMENT: "Am aprobat acest proiect de lege al audiovizualului..."
Fara prea multe dezbateri, proiectul de modificare a codului audiovizualului a trecut astazi fara probleme de parlament. Documentul a fost votat de 79 de deputati, au fost impotriva doar liberal-democratii, care i-au acuzat pe socialisti si democrati ca ar fi facut o intelegere.
Si asta pentru ca pe ultima suta de metri a fost exclusa prevederea care interzice difuzarea produselor care nu sunt din Uniunea Europeana. Democratii, care sunt autorii proiectului, neaga acuzatiile.
Astfel, potrivit documentului, toate posturile de televiziune din tara au urma sa aiba nu mai putin de 8 ore produs autohton. 6 dintre ele sa fie difuzate in prime time - dimineata intre orele sase si noua, iar seara de la 17 pana la 23.
Prevederea a fost criticata de ONG-urile de media, care au calificat-o drept un amestec in politica editoriala a televiziunilor private. Ar putea duce la inchiderea mai multor posturi de televiziune.
Cu alte cuvinte, odata cu majorarea cotei productiei autohtone vor disparea din grila, de exemplu, filmele americane, dar si toate produsele de calitate din Romania. Prin asta, proiectul favorizeaza televiziunile care lucreaza in pierdere.
Astfel, posturile profitabile, de asemenea, vor inregistra pierderi si se vor inchide, iar in consecinta, pe piata de televiziune s-ar putea institui monopol. Documentul ar urma sa intre in vigoare de la 1 octombrie. In cazul in care nu se vor conforma, posturile de televiziune risca sa fie amendate, pedeapsa finala fiind anularea licentei.

