După aproape 3 ani de la descoperire, primăria Chișinău a prezentat astăzi proiectul final de reabilitare a caldarâmului de pe strada 31 august din centrul capitalei. Cei 300 de metri de drum vor fi transformați în zonă pietonală pe o parte și bandă pentru bicicliști pe de alta. La începutul lunii martie va fi lansată licitația pentru a găsi agentul economic care va face lucrările. Costul reparației se ridică la 33 de milioane de lei, bani alocați din bugetul municipal.
În 6 luni de la începerea lucrărilor acest proiect de reabilitare al caldarâmului ar urma să devină realitate, până atunci însă zona arată jalnic.
Dar să o luăm de la capăt. La aproape 3 ani de la descoperirea pavajului secular primăria Chișinău a prezentat conceptul final de reabilitare. Acesta prespune că zona va fi transformată în una pietonală.
Rolan ROTAR, ARHITECT, REPREZENTANTUL GRUPULUI DE PROIECTANȚI: „Este vorba de un tronson de 300 de metri. Drumul are aproximativ 7 metri lățime și fiecare dintre părțile de tortuar pentru pietoni câte 7 metri. Caladarâmul va fi păstrat, completat. Trecerea pentru pietoni va fi îmbrăcată cu plăci din granit mărimea 30 pe 30 cu grosimea de 6 centimetri.”
În timp ce o parte a segemntului de drum va fi pietonal, cealată va fi destinată transportului alternativ.
Diana AMBROS, REPORTER PROTV: „Banda pentru bicicliști care va avea 3 metri lățime va fi amenajata aici în locul acestor mașini parcate. Aceasta va avea dublu sens și va fi o continuitate a benzii existente deja pe 31 august.”
Totodată, în zonă va fi construit un sistem de scurgere pluvială și instalat mobilier urban. Proiectul a fost prezentat astăzi la primăria Chișinău în fața societății civile. Ion Ceban a declarat că licitația pentru a găsi compania, care va efectua lucrările va fi lansată în luna martie.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Suntem gata să lansăm procedura de achiziție în primele două decade a lunii martie. Așa cum ziceam va dura conform procedurilor puțin peste o lună, sperăm să nu avem blocaje în proces și după, iar după asta lucrările sunt estimate, după ce sunt finalizate procedurile de licitație, atribuirea contractului, mobilizarea în teren a muncitoriulor și tehnicii, aproxitamtiv 6 luni de zile.”
Lucrările de reabilitare a caldarâmului vor costa estimativ 33 de milioane de lei, după ce în martie specialiștii vorbeau de 30. Porțiunea de caldarâm de pe strada 31 august a fost descoperită la începutul lunii martie anul 2023 în timpul lucrărilor de reparație a drumului. Iar de atunci Ministrul Culturii și primaria Chișinău s-au tot învinuit pe soarta incertă a pavajului vechi.
Potrivit arheologilor, 31 august este printre primele străzi din capitală, care au fost pavate la sfârșitul secolului al 19-lea. Ultima reparație capitală a acesteia a avut loc dupa al doilea razboi mondial.
