Peste 20 de percheziții au fost efectuate astăzi de ofițerii CNA și procurorii Anticorupție într-un dosar de trafic de influență privind redobândirea cetățeniei române. În dosar este vizat și un angajat al Consulatului General al României la Cahul. Două persoane au fost reținute.
„-Eu îți spun. Eu mă gândeam ieri normal, știi, îi dau o sută. Zic o sută lui, o sută mie, ***. Nu, el 150 și gata. *** Și mai ajung la dânsu, nu am încotro.
-Nu, da așa nu-i bun.”
O persoană care activa prin intermediul unui SRL, oferind servicii de pregătire a documentelor pentru cetățenii Republica Moldova care doresc redobândirea cetățeniei române, precum și servicii de traducere și apostilare, ar fi susținut împreună cu alte persoane că are influență asupra unor angajați de la Oficiul Stării Civile din Cahul și de la Consulatul General al României din Cahul. Potrivit informațiilor, aceștia ar fi promis, contra unor sume de bani, că pot urgenta obținerea actelor de stare civilă pentru persoane care, în mod normal, nu erau eligibile pentru cetățenia română.
„-Ea vă va întreba: „Ați învățat limba română?” și dumneavoastră desigur că zâmbiți și spuneți: „Desigur.”
-Și după ea iar va întreba ceva.
-Nenea, ea nimic nu va întreba. Ea va cere documentele. Dumneavoastră dați documentele și atât.”
De asemenea, persoana vizată ar fi facilitat obținerea fictivă a vizei de reședință temporară în municipiul Cahul sau în raioanele aflate în aria de competență a Consulatul General al României din Cahul. În acest mod, solicitanții ar fi îndeplinit formal criteriile de repartizare teritorială și ar fi putut depune dosarele pentru continuarea procedurii de redobândire a cetățeniei române la consulat.
„- Nu înțeleg, au luat banii și i-au aruncat. De ce așa?
- Lasă-mă să-ți mai explic o dată, unchiule ***.
- Sau a luat unul banii și restul nu știu?
- Nu, toată lumea știe acolo, unchiule ***. Există absolut totul, începând de la ***, acolo știa toată lumea. Ai inteles? Toţi s-au hrănit!”
Oamenii legii au făcut peste 20 de percheziții în acest caz. Administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului General al României din Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore. Deocamdată nu am reușit să luăm legătura cu reprezentanții consulatului pentru a afla cine este persoana reținută.
