Protest cu bucati de carne aruncate pe jos la Cahul. Mai multi fermieri spun ca medicul veterinar din raion refuza sa le ofere certificat pentru productie si ca il elibereaza selectiv. Oamenii se plang ca sunt obligati sa dea zeci de mii de lei in plic pentru a putea vinde carnea. Responsabilii de la Directia pentru Siguranta Alimentelor spun ca, de fapt, comerciantii nu se conformeaza regulilor.
Din imaginile filmate de un fermier se vede cum bucati de carne de porc sunt aruncate pe jos pe holurile Directiei Raionale pentru Siguranta Alimentelor din Cahul. Cel putin 12 fermieri au venit sa protesteze asa pentru ca directia nu le ofera certificat veterinar ca sa poata vinde carnea la piata.
Gheorghe TATARU, FERMIER: -”Vrem conditii mai bune. Medicul spune sa venim la ora 7, ca ii este greu sa vina dimineata. Carnea se schimba la culoare in cateva ore.”
Oamenii spun ca dimineata, dupa ce veterinarul a vazut ca porcii nu au fost sacrificati la ora stabilita de acesta, s-a intors si a plecat, lasand comerciantii cu carnea necertificata. Ei sustin ca platesc lunar pana la 20 de mii de lei pentru servicii pentru care insa nu primesc bon.
Gheorghe TATARU, FERMIER: -”Funcionau cinci abatoare. S-au inchis toate si a ramas numai unul, care le convine lor. Si-au pus medicul lor pe care orientativ pe luna il platim cu cate 18 mii de lei. E medicul care ii convine la sef. Cel care ii propuneam noi, ii deschideau dosare penale. Se impart. Acum vor sa faca asa ca noi platim legal cate 1600 de lei, iar restul sa le dam in mana.”
Agentii economici afirma ca istoria se repeta in fiecare saptamana de mai bine de jumatate de an. Responsabilii de la Directia Raionala pentru Siguranta Alimentelor din Cahul, spun ca agentilor economici le-a expirat contractul pentru servicii.
Eudochia USATENCO, SEFA SECTIEI SIGURANTA ALIMENTELOR: -”Nu au vrut sa prelungeasca contractul si nu au racit carnea. Porcii trebuie taiati seara, cat afara este frig. Nu au camere pentru racire, iar afara aceasta reuseste sa se raceasca.
"-Ei spun ca platesc lunar cel putin 18 mii de lei. -Despre asta nu stiu.”
Veterinarul responsabil sustine ca nu percepe taxe in plic, iar totul ar fi o speculatie. Acesta mai sustine ca porcii trebuie taiati seara asa incat carnea sa se raceasca si sa poata lua analiza corect. Comerciantii au scris o plangere la politie despre activitatea Directiei Raionala pentru Siguranta Alimentelor din Cahul.

