Noul tarif la gaz a fost aprobat astăzi, pe fundalul unui protest în fața ANRE. Mai mulți politicieni și cetățeni au cerut menținerea prețului actual și suspendarea TVA-ului de 8% la gaze. Protestatarii au venit cu pancarte și au scandat „Rușine”, nemulțumiți de majorarea tarifului.
În fața ANRE au venit astăzi lideri ai opoziției parlamentare, inclusiv deputați ai partidului „Democrația Acasă”, dar și reprezentanți ai unor formațiuni extraparlamentare și ONG-uri.
Olesea STAMATE, LIDERA MIȘCĂRII „CONSTRUIM ÎNCREDEREA”: „Amânați examinarea acestei politici pentru începutul lunii septembrie, când revin oamneii din concediu și neapărat după ce Energocom publică toate contractele de achiziție a gazelor. Vrem în primul rând să știm pentru ce plătim. Vrem să știm pe ce plătim. Vrem să știm pe ce plătim.”
„Mulți corespondenți, dar lume nu-i. Foarte rău că lumea aceasta stă acasă. Cu aceste prețuri care se ridică acum o să fie vai de capul nostru. Trebuie să ieșim și să ne refuzăm de aceste prețuri. Ei se gândesc? La pensionari mai ales.”
Manifestanții au venit cu pancarte împotriva scumpirii gazului, iar unii spun că au aflat despre protest de pe internet.
„Atâta cresc prețurile, dar noi suntem stopați. Pensionarii și salariile stau pe loc. Asta e normal?”
Protestatarii spun că le va fi tot mai greu să-și achite facturile la gaz după majorarea tarifului.
„Eu am pensia 2200 de lei. Eu fiind singur cu 3 copii, nu pot plăti aceste comunale. Elevii învață. E mamă dragă.”
„La moment, dacă fac așa majorări, eu nu știu cum mă voi descurca.”
Anterior experții au cerut amânarea scumpirii gazului și suspendarea TVA pentru a reduce impactul asupra consumatorilor. ANRE a respins propunerea avertizând că aceasta ar genera noi datorii, care ulterior ar ajunge în tarifele consumatorilor.

