Republica Moldova și România fac un nou pas important pentru a îmbunătăți legătura dintre cele două țări. Noul punct de trecere „Ungheni–Ungheni” va fi inclus oficial în acordul dintre state și va ajuta la circulația mai rapidă a oamenilor și mărfurilor peste Prut.
Noul punct va funcționa în legătură directă cu podul rutier peste râul Prut și va deveni o verigă importantă în conectarea Republicii Moldova la infrastructura rutieră europeană. Autoritățile susțin că proiectul va moderniza semnificativ fluxul de transport dintre cele două state.
Prin deschiderea punctului „Ungheni–Ungheni”, fluxurile de trafic vor fi redistribuite, ceea ce va reduce presiunea asupra punctelor existente Leușeni–Albița și Sculeni–Sculeni. În rezultat, timpii de așteptare la frontieră ar urma să scadă, iar circulația persoanelor și a mărfurilor să devină mai rapidă și mai eficientă.
Proiectul este așteptat să aducă beneficii importante și pentru mediul economic, prin reducerea costurilor logistice pentru companii și facilitarea schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și România.
Noul punct de trecere va deveni operațional odată cu finalizarea podului transfrontalier peste Prut și va asigura conexiunea directă cu rețeaua de autostrăzi a României, inclusiv cu viitoarea Autostradă A8, dar și cu rețeaua europeană de transport TEN-T.
Investiția, care include atât podul, cât și punctul comun de frontieră, este finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, valoarea proiectului depășind 30 de milioane de euro.


