După închiderea gimnaziului, în satul Viișoara și-a sistat activitatea și grădinița. Decizia a fost luată de autoritățile locale din cauză că instituția preșcolară este frecventată doar de 11 copii. Deși au vârste cuprinse în 2 și 7 ani, aceștia sunt în aceeași grupă. Autoritățile au venit și cu o soluție: micuții urmează să fie transportați la grădinița din satul vecin. Părinții, deși înțeleg decizia, își fac griji pentru siguranța copiilor, care zilnic sunt expuși unui drum greu pentru ei.
„Ne pare rău că se închide totul. Grădinița, școala, poșta, cui i-ar plăcea așa ceva?”
„Ce înseamnă asta ca să ducem copiii noștri acolo, dar să nu-i aducem pe cei de acolo aici? Dar vedeți că acolo nici loc nu este, spun mamele că acolo nu-i loc.”
Grădinița din Viișoara este frecventată de 11 copii cu vârste între doi și șapte ani. Aceștia sunt încadrați într-o grupă mixtă.
„Ne pare rău de copii că avem diferite vârste, de la doi până la șapte ani și este foarte greu. Eu sunt unica educatoare, zi și noapte, nu am schimb.”
Părinții spun că înțeleg că numărul redus de copii presupune cheltuieli mai mari pentru întreținerea instituției. Totuși, își doresc ca să fie consultați înainte de adoptarea deciziei.
„Vrem ca copiii noștri să frecventeze grădinița, căci mai avem copii care mai cresc din urmă.”
„Eu nu aș fi de acord ca copilul meu să-l duc în alt sat ca să frecventeze grădinița din alt sat, dacă noi aici avem posibilitate.”
Consiliul comunal Purcari a decis închiderea grădiniței din Viișoara pe 30 octombrie. Instituția urmează să-și înceteze activitatea de la 1 ianuarie 2027. În localitate nu activează nici școala, iar de la 1 septembrie cei peste 50 de elevi din Viișoara sunt transportați zilnic la gimnaziul din Purcari. Potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut, în Republica Moldova funcționau 1.465 de instituții preșcolare, cu patru mai puține decât în anul precedent. A scăzut și numărul copiilor înscriși – cu 3,4 la sută - și a ajuns la aproape 123 de mii. Scăderea s-a resimțit cel mai acut în mediul rural, unde numărul copiilor a fost cu aproape 5 la sută mai mic față de 2024.

