Republica Moldova a fost obligata de CEDO sa achite doua milioane de euro proprietarilor fabricii de zahar din Ghindesti, care nu mai exista. Curtea Europeana a constatat ca autoritatile au incalcat dreptul la un proces echitabil si la proprietate, atunci cand fabrica a fost preluata abuziv de Banca de Economii si vanduta din cauza unor credite. Reprezentantii Guvernului nu ne-au oferit deocamdata un comentariu.
In 1998 fabrica de zahar din Ghindesti a luat trei credite de la Banca de Economii pentru a-si sustine afacerea. Reprezentantului intreprinderii sustine ca banca a cerut ca sumele sa fie intoarse inainte de termen.
ADMINISTRATORUL PROCEDURII DE LICHIDARE A FABRICII DE ZAHAR DIN GHINDESTI: “Cand a fost criza financiara care a atins si Republica Moldova in anii respectivi, banca a procedat incorect fata de intreprindere. S-a adresat in instanta de judecata si a cerut ca sa ii fie restituite datoriile.”
Ulterior, in 1999, desi toate datoriile au fost achitate, banca ar fi instrainat ilegal imobilul, sustine administratorul procedurii de lichidare a fabricii.
ADMINISTRATORUL PROCEDURII DE LICHIDARE A FABRICII DE ZAHAR DIN GHINDESTI: “Banca a scos la vanzare fabrica si vandut-o. Au dat banii la o companie, la un SRL, la care tot banca le-a dat credit cu care ei au cumparat fabrica.”
In 2000 administratia a mers in judecata, iar peste 19 ani a obtinut castig de cauza in prima instanta, dar si la Curtea Suprema de Justitie, care a obligat Banca de Economii sa achite fabricii despagubiri in valoare de 25 de milioane de lei, bani pe care proprietarii asa si nu i-au primit nici pana acum.
ADMINISTRATORUL PROCEDURII DE LICHIDARE A FABRICII DE ZAHAR DIN GHINDESTI:“Banca, avand putere politica, a influentat prin canalele sale Curtea Suprema de Justitie. Ei au primit o alta decizie la decizia sa.”
Ieri, CEDO a decis ca Guvernul Republicii Moldova a incalcat dreptul reprezentantilor fabricii la un proces de judecata echitabil, dar si ca firma a fost instrainata ilegal acum 21 de ani. In prezent fabrica de zahar din Ghindesti nu mai exista, iar autoritatile din Moldova au la dispozitie trei luni ca sa achite proprietarilor despagubiri in valoare de doua milioane de euro, suma care este suficienta pentru a renova de la zero o gradinita sau pentru reparatia capitala a unei strazi cu lungimea de doi kilometri, inclusiv cu schimbarea retelelor de apeduct si canalizare.
Serviciul de presa al Guvernului a refuzat sa ne ofere un comentariu la subiect. CEDO a lasat in vigoare si decizia prin care Banca de Economii trebuie sa intoarca fabricii cei 25 de milioane de lei, insa acest lucru nu s-ar mai putea intampla, banca fiind lichidata in 2015, de rand cu celelalte doua implicate in furtul miliardului.
In ultimul raport publicat de CEDO se arata ca in 2020, au fost pronuntate peste 470 de hotarari impotriva Moldovei, bugetul fiind prejudiciat cu peste jumatate de milion de euro. Iar suma totala a prejudiciilor in 24 de ani de la aderarea Moldovei la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului ajunge la jumatate de miliard de lei sau aproape 24 de milioane de euro.

