Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare a venit cu o reactie, dupa ce fermierii au anuntat ca organizeaza un protest masiv pentru ca foarte multi producatorii agricoli sunt la limita falimentului si disperarii si nu au alta iesire. Astfel, contactati de PRO TV, cei de la minister sustin ca sunt intr-un dialog permanent cu agricultorii, iar acest lucru le permite sa vina cu solutii pentru fiecare sector si sa creeze posibilitati si conditii pentru ca agricultorii din tara sa poata concura cu fermierii din regiune.

Publicat:15.11.2023, 15:19

„In 2023, Fondul national de dezvoltare a agriculturii si mediului rural a fost majorat pana la 1,9 miliarde lei. (comparativ: in anul 2021- fondul a constituit 1,1 miliarde lei). Pana la ziua de astazi, in conturile agricultorilor au fost deja debursati 1.5 miliarde de lei.

In mod special, pentru a sustine fermierii producatori de cereale, am aprobat masuri de interventie, cu efect de diminuare a costului de productie:

Rambursarea accizei la motorina utilizata in anul agricol 2023. Pentru primele 6 luni ale anului AIPA a debursat aproape 122 milioane de lei in conturile a peste 4000 de agricultori.

Sustinerea fermierilor micro si mici afectati de consecintele crizelor din anul 2022, prin acordarea suportului financiar in valoare de 200 milioane de lei. La moment, AIPA a finalizat exercitiul de verificare si stabilire a suprafetelor de teren eligibile preliminare pentru acordarea acestui ajutor.

Suplimentar, va fi acordat ajutor umanitar exprimat in motorina, in cuantum de 4000 tone, destinat fermierilor micro si mici.  Au fost intocmite listele preliminare ale potentialilor beneficiari.

De asemenea, permanent avem dialog cu partenerii de dezvoltare in identificarea noilor resurse financiare pentru agricultori. Am inceput negocierile pentru semnarea Acordului de grant cu Guvernul Japoniei pentru asigurarea fermierilor cu fertilizanti”, se arata in rectie. 

Totodata, responsabilii de la minister spun ca au ratificat Acordul de imprumut cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru proiectul AGGRI. 

„Valoarea acestuia este de 55 milioane de dolari SUA, care integreaza domenii si directii prioritare de interventie integrate in programele nationale de dezvoltare a sectorului agricol, si anume: reabilitarea sistemelor centralizate de irigare - pentru a spori rezilienta sectorului agricol la schimbarile climatice; dezvoltarea sectorului zootehnic, cu accente pe: rezilienta energetica, modernizarea fermelor si sporirea septelului cu genetica performanta. 

Au fost incepute discutiile Agentia Franceza de Dezvoltare pentru oferirea a 40 de milioane de Euro - suport pentru Programul national de reabilitare a sistemelor de irigare si am solicitat de la UE suport pentru fermierii afectati de consecintele razboiului din Ucraina”, au mai adaugat acestia. 

Astazi, Asociatia Forta Fermierilor si Federatia Nationala a Fermierilor a anunta ca pe data de 22 noiembrie, agricultorii vor iesi la un protest masiv. Fermierii din mai multe raioane vor veni cu tehnica agricola la Chisinau. Acestia isi cer scuze de la locuitorii capitalei pentru anumite incomoditati, insa spun ca foarte multi producatorii agricoli sunt la limita falimentului si disperarii si nu au alta iesire.

La data de 19 septembrie, membrii Asociatiei Forta Fermierilor au cerut urgent sa fie interzis importul de floarea soarelui in Republica Moldova cel putin pana la 31 decembrie 2023. In caz contrar, agricultorii au anuntat ca vor iesi din nou la proteste. Asta, dupa ce fermierii sunt impusi sa comercializeze floarea soarelui mult sub pretul de cost din cauza importurilor floarei soarelui din Ucraina.

La mijlocul lunii iunie, agricultorii au ajuns cu tractoarele in Piata Marii Adunari Nationale. Acestia au claxonat cateva zile si au facut marsuri prin capitala cu tehnica agricola. Fermierii au inaintat mai multe revendicari catre Guvern, printre care alocarea compensatiilor costurilor de producere de 3000 de lei per hectar pentru culturile agricole din prima grupa, rambursarea TVA si introducerea restrictiilor de import a cerealelor din Ucraina.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.