Lucrările de reconstrucție și extindere a terminalului Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău vor dura între 16 și 19 luni, iar în această perioadă activitatea aeroportuară nu va fi oprită. Despre modul în care vor fi organizate lucrările a anunțat șeful Aeroportului, Sergiu Spoială, într-o emisiune la Realitatea TV.
Potrivit lui Sergiu Spoială, termenul de până la 19 luni este necesar pentru ca lucrările să fie executate în paralel cu activitatea aeroportului.
„Termenul de executare a lucrărilor începe de la 16 luni până la 19 luni. De ce acest termen este unul atât de mare? Din considerentul că pe parcursul executării lucrărilor de construcție nici măcar pentru 5 minute activitatea aeroportuară nu va fi oprită”, a declarat șeful Aeroportului.
Acesta a precizat că, în cadrul procedurii de achiziție, a fost prevăzut inclusiv modul de desfășurare a fiecărei etape a lucrărilor, astfel încât activitatea aeroportului să nu fie afectată.
„A fost anexat chiar și planul executării fiecărei lucrări în parte, în așa mod ca activitatea aeroportului să nu aibă de suferit”, a spus Spoială.
Astfel, lucrările urmează să fie realizate etapizat, iar aeroportul va continua să primească și să deservească pasagerii pe toată durata construcției.
Ce se va schimba la aeroport
Lucrările vizează reconstrucția și extinderea terminalului de pasageri, inclusiv reorganizarea și extinderea zonelor de check-in, procesare a bagajelor, plecări și așteptare.
Proiectul de extindere a terminalului a fost anunțat încă în 2025. Între timp, a fost organizată procedura de achiziție pentru lucrările de reconstrucție și extindere, iar acum urmează executarea propriu-zisă.


