Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo ar fi fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. Informația a fost făcută publică miercuri de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, într-o declarație pentru postul public de televiziune NRK. Deocamdată, președintele ucrainean nu a comentat public incidentul.

„Avionul său a fost aproape lovit de o dronă în timp ce era pe punctul de a decola din Moldova. Aceasta este realitatea cu care se confruntă”, a declarat Støre, transmite Aljazeera.

Premierul norvegian nu a oferit însă detalii despre incident. Acesta nu a precizat cât de aproape s-ar fi aflat drona de aeronavă și nici care a fost sursa informației.

Incidentul ar fi avut loc marți, când Zelenski se deplasa spre Oslo pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Președintele ucrainean a participat miercuri la ceremonia funerară, alături de mai mulți lideri și reprezentanți ai familiilor regale europene.

O dronă a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova

La 8 septembrie 2026, o dronă de tip Shahed, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian moldovenesc și a traversat mai multe regiuni ale țării, fiind monitorizată de sistemele Armatei Naționale. Pentru siguranța zborurilor, spațiul aerian din zona centrală a Republicii Moldova a fost restricționat temporar.

Citeste si : Spațiul aerian al Republicii Moldova, închis temporar după ce o dronă de tip Shahed a pătruns neautorizat pe teritoriul țării. Precizările Ministerului Apărării

Drona a ajuns în România. Două avioane de luptă, ridicate în aer

După ce a părăsit teritoriul Republicii Moldova, drona și-a continuat deplasarea spre România. În contextul alertei, două avioane de luptă au fost ridicate pentru a monitoriza aparatul de zbor, iar zborurile de la Iași au fost suspendate temporar.

Citeste si : Drona care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova a intrat în România: două avioane de luptă au fost ridicate pentru a monitoriza aparatul de zbor

Ulterior, drona a revenit în Republica Moldova. Aparatul a dispărut de pe radar în zona satului Cobani, raionul Glodeni, apoi a reapărut în apropierea orașului Drochia. La ora 17:14, obiectul zburător a dispărut din nou în zona satului Sturzovca, municipiul Bălți. La ora 17:26, autoritățile au fost informate despre căderea unui aparat de mici dimensiuni în extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani. În urma prăbușirii, vegetația uscată din zonă s-a aprins. La locul incidentului au intervenit pompierii și polițiștii. Victime nu au fost raportate.

Citeste si : Drona care a survolat România a revenit în Republica Moldova și s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din Rîșcani: după căderea aparatului de zbor au izbucnit incendii