Cu ocazia Zilei Independenței, regele Charles al III-lea al Marii Britanii a transmis un mesaj de felicitare autorităților și cetățenilor Republicii Moldova. Suveranul britanic a subliniat prietenia durabilă dintre cele două țări și, alături de soția sa, regina Camilla, a adresat Republicii Moldova sincere urări de pace, prosperitate și bunăstare.
„Eu și soția mea adresăm Excelenței Voastre, precum și cetățenilor Republicii Moldova, cele mai sincere felicitări și cele mai calde urări de bine. Această zi reprezintă o oportunitate prețioasă de a reflecta asupra prieteniei durabile dintre națiunile noastre. Sunt profund încurajat de puterea relațiilor noastre bilaterale și rămân angajat să dezvoltăm o relație mai strânsă. Împreună cu soția mea vă transmitem cele mai sincere urări de pace, prosperitate și bunăstare în anul care urmează”, se arată în mesajul regelui, publicat de Ambasada Regatului Unit la Chișinău.

Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea independenței
Acum trei decenii și jumătate, în sala Președinției, a fost luată o decizie care avea să schimbe cursul istoriei țării. La 27 august 1991, deputații primului Parlament au votat și au adoptat Declarația de Independență, afirmând prin vot dreptul Republicii Moldova de a-și decide singură destinul. Adoptarea Declarației a marcat desprinderea țării de Uniunea Sovietică și începutul unei noi etape în dezvoltarea Republicii Moldova ca stat suveran și independent.


