Nu exista date despre hepatita acuta necunoscuta care ar sugera ca am putea sa ne ciocnim cu o epidemie la nivel global provocata de aceasta infectie. Despre asta anunta reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii in Republica Moldova, care spun ca monitorizeaza evolutia cazului inregistrat in tara noastra. Principala ipoteza a organizatiei cu privire la aparitiei acestei infectii este un adenovirus, care se transmite prin contact direct.
Alexei CEBAN, REPREZENTANTUL OMS IN REPUBLICA MOLDOVA: “Discutam nu despre o raspandire de nivel global, datele sunt in acumulare.”
Potrivit reprezentantului OMS in tara noastra, aceasta infectie nu reprezinta deocamdata un risc de declansare a unei epidemii la scara larga. De la aparitia primului caz de hepatita acuta necunoscuta in luna aprilie, in Marea Britanie, si pana acum, au fost raportate circa 460 de infectari in peste 20 de tari. Deci deocamdata nu sunt date care ar indica despre un risc de infectare in masa.
Insa multi copii au avut nevoie de transplant hepatic, iar 11 au decedat din cauza infectiei.
Una din ipotezele OMS a aparitiei hepatitei de tip nou ar fi infectarea cu un adenovirus.
Alexei CEBAN, REPREZENTANTUL OMS IN REPUBLICA MOLDOVA: “Se pune semnul de intrebare la un adenovirus de tip 41. Adenovirusurile sunt niste virusuri care provoaca infectii de diferita natura, ele se transmit prin contactul direct.”
Iar asta inseamna ca cea mai eficienta masura de prevenire a infectiei ramane a fi igiena, spalarea cat mai des a mainilor si pastrarea distantei. Pe de alta parte, un virusolog american, citat de ziarul Politico, a declarat ca aceasta maladie ar putea fi o consecinta a pandemiei. Potrivit specialistului, aceste afectiuni ale ficatului la copii pot fi un sindrom post-infectie cu coronavirus, mai exact, cu varianta Omicron. Deocamdata insa nu exista informatii care ar demonstra o legatura intre aceste doua maladii. Intre timp, medicii sunt derutati de noul tip de hepatita. Asta pentru ca testele la alte tipuri, deja existente, sunt negative.
Alexei CEBAN, REPREZENTANTUL OMS IN REPUBLICA MOLDOVA: “Este o manifestare a unei boli prin aceleasi simptome uzuale a unei hepatite. Adica atunci cand apare icterul, pot aparea greata, voma, dureri abdominale, si persoanele se adreseaza la specialisti pentru a fi diagnosticata maladia. Atunci cand lucratorul medical nu poate diagnostica o hepatita cunoscuta, adica hepatita A, B, C sau D, se supune unor altor investigatii aditionale.”
Si in cazul in care nici in urma investigatiilor suplimentare nu exista rezultate clare, atunci specialistii pot pune un diagnostic probabil de o hepatita de etiologie necunoscuta. Acum, cel mai important este identificarea unui tratament specific, spun medicii. Potrivit Politico, tratamentele simptomatice, cu atinvirale, de exemplu, sunt eficiente numai daca virusul se reproduce in organism. Parintii insa nu trebuie sa faca un tratament acasa, ci sa fie atenti la aparitia primelor simptome, specifice hepatitei, si sa se adreseze specialistilor.
Acum doua saptamani, in Republica Moldova a fost confirmat primul caz probabil de hepatita acuta necunoscuta la un copil de 5 ani. Dupa mai bine de o saptamana petrecuta in sectia de reanimare, acesta a fost transferat intr-un salon obisnuit. Din fericire, copilul nu a avut nevoie de transplant hepatic.

