Republica Moldova a fost invitata astazi sa adere la Mecanismul de protectie civila al Uniunii Europene. Anuntul a fost facut de Inaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarcic, in cadrul unui briefing de presa sustinut in comun cu  ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.

„Astfel, pompierii si salvatorii moldoveni intra in ultima faza de pregatire pentru a se alatura celei mai puternice retele internationale de cooperare in domeniul prevenirii dezastrelor, pregatirii si raspunsului la ele”, se arata in comunicatul emis de MAI. 

Potrivit reprezentantilor MAI, apropierea Republicii Moldova de Mecanismul de protectie civila al UE a inceput in septembrie 2022, cand a fost depusa cererea de aderare. Atunci, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta al MAI a solicitat o evaluare a capacitatilor de gestionare a riscurilor de dezastre. Doua misiuni ale Comisiei Europene, de evaluare a capacitatilor noastre de interventie, au avut deja loc.

Rezultatele evaluarilor au aratat ca, prezenta si implicarea proactiva a pompierilor si salvatorilor moldoveni in gestionarea crizei umanitare, inca din primele zile ale razboiului din Ucraina, a accelerat si a perfectionat substantial capacitatile tarii noastre de protectie civila si raspuns la crize.

„Chiar daca razboiul a dublat volumul interventiilor IGSU, unele dintre acestea fiind executate in premiera, salvatorii si pompierii moldoveni au intervenit prompt in peste 30.000 de misiuni cu grad sporit de risc. Prin mainile salvatorilor si pompierilor nostri au trecut peste 800 de mii de refugiati din Ucraina. Pentru ei, IGSU a ridicat si a gestionat trei tabere temporare cu tot necesarul pentru un trai decent, a infiintat si gestionat o gara temporara pentru transportarea de urgenta a refugiatilor catre destinatiile finale. Tot in aceasta perioada, pentru prima data, Republica Moldova a gazduit si a participat, demonstrand rezultate exceptionale, intr-un exercitiu international, in care au fost testate capacitatile si interoperabilitatea sistemului nostru de protectie civila, alaturi de alte 13 tari participante.”, se mentioneaza in comunicat. 

Ca urmare a acestor performante, dar nu numai, in cadrul unei vizite de lucru la Chisinau, Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a prezentat astazi Republicii Moldova foaia de parcurs pentru aderarea la Mecanismul de protectie civila al UE.

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a multumit Comisarului European pentru suportul Comisiei Europene pe domeniul protectiei civile pentru cetatenii Republicii Moldova.

„Imi amintesc prima vizita a dumneavoastra, la numai o saptamana de la declansarea razboiului din Ucraina. Atunci ati intervenit cu suport pentru autoritatile din Moldova si ati pus la dispozitie o echipa de experti in protectie civila, pentru a ne ajuta sa facem fata fluxului de refugiati. La un an distanta de la acea vizita, in care am discutat despre posibilitatea asistentei tehnice din partea UE, pentru managementul crizelor, migratiei, frontierei, managementul lantului de aprovizionare cu ajutoare si alte bunuri achizitionate, MAI a reusit sa performeze in toate domeniile de activitate si in special in cel al protectiei civile. Tot parcursul acestui an, prin mecanismul de Protectie Civila al UE sistemul de securitate si sanatate al tarii noastre a primit ajutoare in valoare de 15 milioane de euro”, a spus Revenco. 

La randul sau, Comisarul European pentru Gestionarea Crizelor a specificat progresele inregistrate de Republica Moldova in consolidarea capacitatilor sale de protectie civila sunt evidente si insufla inspiratie. 

„Fiind aici, la Chisinau, sunt mandru sa inmanez ministrei Revenco documentul de parcurs al Comisiei Europene prin care aceasta invita Republica Moldova sa adere la Mecanism. Aderarea la Mecanismul de protectie civila al UE va reprezenta urmatorul pas crucial pentru Republica Moldova si pentru rezistenta intregului continent european in ceea ce priveste gestionarea dezastrelor. Devenind stat participant, Republica Moldova isi va consolida si mai mult capacitatea de a raspunde eficient la urgente si dezastre, beneficiind in acelasi timp de sprijin si solidaritate din partea Uniunii Europene”, a declarat Janez Lenarcic.

Potrivit celor de la MAI, se preconizeaza ca dupa negocierea si semnarea acordului administrativ, Republica Moldova va deveni oficial membra a Mecanismului de protectie civila al UE. 

„Acest nou statut va aduce cetatenilor tarii noastre servicii de protectie de cel mai inalt nivel, in cele mai complexe situatii de criza. Astfel, vom putea miza pe suport din partea celor 27 de tari ale UE si alte noua state participante: Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Bosnia si Hertegovina, Albania si, mai recent, Ucraina”, se mentioneaza in comunicat. 

Totodata, atunci cand o situatie de urgenta va depasi capacitatile de raspuns ale unei tari din Europa si nu numai, pompierii si salvatorii moldoveni vor fi chemati sa ofere suport prin intermediul Mecanismului, alaturi de colegii lor europeni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.