Republica Moldova continuă să investească în energia verde. În primele șase luni ale anului 2026, în țară au fost instalate aproape 94 MW de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, iar puterea totală instalată a depășit 1.074 MW. Cea mai mare parte a acesteia este reprezentată de panourile fotovoltaice, iar tot mai multe gospodării aleg să-și producă propria energie.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, cea mai mare parte a energiei verzi este produsă de instalațiile fotovoltaice, care au o capacitate totală de 793,38 MW și reprezintă aproximativ 74% din total. Pe locul doi se află centralele eoliene, cu 256,22 MW, adică 24% din capacitatea instalată. Instalațiile pe biogaz și cele hidroelectrice dețin câte aproximativ 1% din total.
Tot mai multe gospodării produc energie electrică
Tot mai mulți cetățeni aleg să își producă propria energie electrică. La sfârșitul lunii iunie, în Republica Moldova erau înregistrați 9.927 de prosumatori – persoane sau companii care produc energie pentru consum propriu și livrează surplusul în rețea. Împreună, aceștia dețin o capacitate instalată de 220,4 MW, ceea ce reprezintă 21% din totalul capacităților de energie regenerabilă din țară.
Datele mai arată că 470,9 MW din capacitățile instalate au fost dezvoltate prin mecanismele de sprijin oferite de stat, reprezentând 44% din total. În același timp, 603,85 MW, adică 56%, aparțin producătorilor care vând energia pe piața liberă, semn că investițiile în acest domeniu continuă să crească.
Potrivit Centrului, extinderea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile contribuie la diversificarea surselor de energie și la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.


