Republica Moldova a fost invitată oficial să își prezinte poziția pentru primul cluster al negocierilor de aderare la UE. Preşedinţia Uniunii Europene, deţinută de Cipru, a trimis aseara o scrisoare Republicii Moldova prin care confirmă deschiderea oficială a negocierilor de aderare. Moldova şi-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.

„În numele statelor membre ale Uniunii Europene, dorim să vă informăm că, în urma evaluării îndeplinirii criteriilor de referinţă pentru deschiderea Clusterului 1 - Aspecte fundamentale, Uniunea Europeană consideră în prezent că Republica Moldova este suficient de pregătită, în această etapă, pentru negocierile privind Clusterul 1. Prin urmare, sunteţi invitată să transmiteţi poziţia de negociere a Republicii Moldova Conferinţei pentru aderare, în vederea deschiderii acestui cluster", se arată în documentul semnat în numele statelor membre de către Christina Rafti, ambasador şi preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi , şi adresat Danielei Morari, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat, că decizia UE reprezintă rodul unei munci intense la nivel diplomatic şi un sprijin puternic din partea partenerilor occidentali.

„Astăzi au fost făcuţi noi paşi importanţi, sub Preşedinţia cipriotă a Consiliului UE, pentru avansarea formală a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este un semnal important că extinderea rămâne o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană şi că Moldova continuă să beneficieze de sprijin pentru parcursul său european", a scris Cristina Gherasimov pe Facebook.

Această evoluţie importantă intervine în contextul în care guvernele UE au decis ieri să avanseze în mod oficial cererile de aderare ale Ucrainei şi Moldovei. Ambasadorii reuniţi la Bruxelles au lansat procesul de deschidere a primului cluster de negocieri în cadrul negocierilor de aderare cu ambele ţări.
Poziţia comună a UE privind Moldova și UCraina  va fi probabil aprobată oficial săptămâna viitoare, deschizând calea pentru conferinţe interguvernamentale separate cu Ucraina şi Moldova, pe 15 iunie, la Luxemburg, unde negocierile de aderare ar putea trece oficial la etapa următoare, menţionează POLITICO.

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar de atunci au purtat discuţii tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele şase clustere de negociere. 

Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziţia Ungariei faţă de candidatura Ucrainei la UE. Noul lider de la Budapesta, Peter Magyar, a sugerat că nu se va mai opune avansării procesului de negocieri cu Ucraina, fiind direct interesat ca blocul european să deblocheze peste 16 miliarde de euro din fondurile cuvenite Ungariei.

Prim-ministrul ungar Péter Magyar a anunţat aseara că Budapesta a ajuns la un acord cu Kievul pe tema drepturilor minorităţii maghiare din Ucraina.