Republica Moldova face parte din lista tarilor care si-au imbunatatit semnificativ scorurile Indicelor Perceptiei Coruptiei, in anul 2022. Tara noastra a inregistrat un scor de 39 de puncte, fiind pe locul 91 din 180 de tari incluse in clasament, cel putin asta arata datele unui raport al organizatiei Transparency International. In anul 2021, Republica Moldova a inregistrat un scor de 36 de puncte, fiind pe locul 107 din 180 de tari. Chiar si asa, autorii raportului mentioneaza ca reforma justitiei in Republica Moldova este mult prea lenta, rezultatele nefiind palpabile.
Potrivit raportului, din 2017, doar opt tari si-au imbunatatit semnificativ scorurile IPC: Angola - 33 puncte, Armenia - 46, Irlanda - 77, Coreea de Sud - 17, Maldive - 40, Moldova - 39, Vietnam - 42.

„In anul 2022, tara a primit statutul de tara candidat in UE, ceea ce impune o responsabilitate sporita in realizarea angajamentelor, in special a celor ce tin de reforma justitiei si anticoruptie. A demarat procesul de implementare a Strategiei privind asigurarea independentei si integritatii sectorului justitiei. Noul Cod electoral, adoptat la sfarsitul anului precedent, contine prevederi care ar eficientiza mecanismele de asigurare a integritatii electorale. Si-a reluat activitatea Consiliul de integritate de pe langa Autoritatea Nationala de Integritate”, se arata in raport.
Totusi, specialistii de la Transparency International noteaza ca reforma justitiei Republica Moldova este mult prea lenta, rezultatele nefiind palpabile.
„Mai mult decat atat, autoritatile nu reusesc sa asigure, in suficienta masura, un proces incluziv si transparent de monitorizare. Se mentin carente serioase la capitolul comunicarii autoritatilor publice cu societatea civila. Anul 2022 a fost unul cu provizorat in functiile de conducere a Procuraturii Generale si a ANI, in astfel de conditii devine dificila exercitarea unui control eficient al institutiilor. Refuzul de a reveni la procedurile de concurs pentru suplinirea functiilor de director si adjunctii directorului CNA si vice-presedintele ANI afecteaza credibilitatea autoritatilor anticoruptie, constituind un regres in implementarea standardelor internationale. Este regretabila lipsa unei dinamici in dosarele de rezonanta, mai cu seama in dosarul „miliardului furat”. Republica Moldova ramane restantiera in implementarea mai multor recomandari ale Grupului de state contra coruptiei (GRECO)”, se mai arata in raportul Transparency International.
Pornind de la acest context, autorii raportului vin cu recomandari:
1. elaborarea, cu respectarea standardelor si bunelor practici, a unui nou document de politici publice in domeniul anticoruptie;
2. punerea in aplicare, efectiva si eficienta, a instrumentelor controlului parlamentar asupra activitatii anticoruptie;
3. desfasurarea, in stricta concordanta cu prevederile legale, a concursului pentru suplinirea functiei de presedinte al ANI;
4. consolidarea capacitatilor SIS in verificarea titularilor si candidatilor la functii publice si in evaluarea CNA din perspectiva riscurilor de coruptie;
5. impulsionarea dosarelor de rezonanta, mai cu seama a dosarului „miliardului furat”;
6. implementarea recomandarilor GRECO in cea de-a IV-a runda de evaluare.
In fruntea clasamentului se afla Danemarca cu un scor de 90 puncte, Finlanda si Noua Zeelanda - 87 de puncte fiecare. La polul opus, Somalia -12 puncte, Siria si Sudanul de Sud - 13 puncte.
In regiunea Europa de Est si Asia Centrala celemai bune rezultate le-au inregistrat Georgia - 56 puncte, Armenia - 46 de puncte si Muntenegru - 45. Cele mai slabe: Tadjikistan - 24, Azerbaidjan - 23 si Turkmenistan - 19.


Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


