Republica Moldova va primi un imprumut de 40 de milioane de dolari de la Banca Mondiala, suport financiar pentru modernizarea scolilor si gradinitelor din tara. Membrii Comisiei politica externa si integrare europeana din Parlament au avizat initierea negocierilor pentru incheierea unor acorduri care presupun acest lucru.

De asemenea, tara noastra va beneficia de asistenta financiara nerambursabila in valoare de 4,8 milioane de dolari, oferita de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. Totodata, va fi negociat Acordul de grant al Fondului fiduciar cu donatori multipli al Parteneriatului pentru invatarea timpurie, care presupune acordarea unui grant de 5 milioane de dolari.

Banii vor fi valorificati pentru implementarea Proiectului de Imbunatatire a Calitatii Educatiei. Astfel, vor fi renovate aproximativ 15 scoli si 15 gradinite si vor fi construite trei licee noi. De asemenea, se urmareste modernizarea fizica si digitala a mediilor de invatare in aproximativ 200 de scoli. Acordul mai presupune implementarea unor instrumente de sustinere pentru copiii care nu reusesc la invatatura, furnizarea de materiale moderne de predare si de joaca pentru gradinite si fortificarea capitalului uman din sectorul educatiei.

Dupa negocieri, acordurile de grant si de imprumut vor fi propuse pentru ratificare in plenul Parlamentului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.