Percheziții de amploare în Penitenciarul 18 Brănești. Oamenii legii au descins în celule și au găsit bani colectați de capi ai unei organizații criminale pentru așa-numita „vistierie criminală”. Acești bani erau luați de la alți deținuți inclusiv prin amenințări cu bătaia. Cercetările sunt făcute de ofițerii de la combaterea criminalității organizate și de cei de la INI, împreună cu procurorii din Leova.

Potrivit poliției, de la începutul acestui an până în prezent, mai mulți deținuți, membri ai organizației criminale conduse de către unul dintre capii lumii interlope poreclit „Kitaeț”, colectau bani prin amenințări cu violență.

Diana FETCO, ȘEFA SECȚIEI COMUNICARE ȘI PROTOCOL, IGP: „Mijloacele financiare erau destinate susținerii și dezvoltării organizației criminale, precum și promovării așa-numitelor „legi hoțești”. Oamenii legii au stabilit că grupul era format din lideri informali aflați în detenție, cu autoritate criminală, care coordonau procesul de colectare a banilor, inclusiv prin intermediul așa-zișilor supraveghetori pe penitenciar și pe sectoare locative.”

Mai multe percheziții au fost desfășurate în perioada ianuarie - aprilie 2026 la Penitenciarul numărul 18 Brănești. În urma descinderilor, polițiștii au găsit peste 20 de telefoane, cartele SIM, substanțe narcotice, înscrisuri de ciornă, precum și alte obiecte interzise. 

Mai mulți deținuți sun acum cercetați în calitate de bănuiți pentru comiterea mai multor infracțiuni în perioada executării pedepsei. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia pot primi în plus pedepse cu închisoarea de la 8 la 15 ani. Ancheta penală se află în desfășurare.