Un bărbat de 26 de ani din Nisporeni a fost reținut în flagrant de polițiștii sectorului Centru din capitală, fiind suspectat că a participat la mai multe cazuri de escrocherie. Acesta și alți complici comandau telefoane mobile online folosind datele personale ale unor persoane.
Potrivit poliției, reprezentanții unei companii de telecomunicații au semnalat tentative repetate de obținere ilegală a telefoanelor mobile prin plasarea unor comenzi online și au anunțat poliția.
În două cazuri, tranzacțiile au fost stopate la timp, iar în al treilea a fost prins chiar când încerca să ridice telefonul.
Bănuitul ar fi acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având rolul de intermediar în preluarea bunurilor pe care ulterior le transmitea altor membri.
Bărbatul a fost plasat în arest preventiv, iar dacă va fi găsit vinovat va sta până la 5 ani de închisoare.
