Un sofer de 34 de ani a fost retinut de oamenii legii, dupa ce a refuzat sa prezinte actele. Mai mult de atat, barbatul a incarcat o arma si a indreptat-o in directia politistului, fapt pentru care omul legii a efectuat o impuscatura de avertizare in rotile de la masina.
Potrivit politiei, totul s-a intamplat astazi, in jurul orei 13:20, la Nisporeni. Soferul unui automobil de model Volkswagen a fost oprit de politisti, fiind suspectat ca ar fi comis un accident si a parasit locul faptei. La solicitarea de a prezenta actele, soferul a refuzat sa le prezinte in original si si-a continuat drumul.
Masina a fost urmarita zeci de kilometri, dupa care a fost stopata fortat. In timp ce agentul de patrulare s-a apropiat de automobil, soferul a incarcat o arma si a indreptat-o in directia politistului, fapt pentru care omul legii a efectuat o impuscatura de avertizare si in rotile de la masina.
Conducatorul a fost imobilizat. Acesta s-a dovedit a fi un barbat care, la data de 31 decembrie 2021, ar fi comis un accident parasind locul faptei, iar numerele automobilului nu figureaza nici intr-o baza de date. Arma o detinea legal.
In masina se aflau trei pasageri printre care si un copil de 4 ani.
Soferul a fost condus la Inspectoratul de Politie Nisporeni pentru audieri. Acesta urmeaza a fi retinut pentru 72 de ore.

