Universitatea de Stat din Tiraspol este nemultumita de decizia Guvernului de a introduce un plan de reorganizare a universitatilor din tara si afirma ca realizarea acesteia va constitui o eroare ireparabila. Astfel, in semn de protest, acestia au venit cu o rezolutie prin care cer sa fie exclusa din lista institutiilor supuse reorganizarii, reiesind din faptul ca universitatea are statutul special de (evacuta).
"In scopul de a nu admite dizolvarea Universitatii de Stat din Tiraspol, ca rezultat al realizarii reformei universitare, ceea ce va constitui o eroare ireparabila si care se va rasfrange grav asupra posibilitatii actualei sau viitoarelor guvernari de a negocia si solutiona pasnic conflictul din raioanele de Est ale RM, dar si pentru a garanta pacea si stabilitatea in regiune deja dupa solutionare, Colectivul UST solicita Guvernului, ministerelor si departamentelor implicate, urmatoarele:
1) Universitatea de Stat din Tiraspol a fost evacuata la Chisinau din motive independente de ea, deaceea aceasta institutie trebuie sa ramana indiferent de reformele efectuate in teritoriul controlat de autoritatile constitutionale, - asa, de parca UST s-ar fi aflat acolo, la Tiraspol. UST se va conforma legislatiei RM, iar colectivul acesteia urmeaza a fi pregatit ca in orice moment, cand vor fi create conditiile sa revina la baza ei materiala din Tiraspol (5 blocuri de studii, 7 camine, laboratoare, biroul de constructii studentesti, ateliere garaj, biblioteca cu cel mai mare numar impunator de unitati (foarte multe fiind unicale), campus, stadion, cinematograf etc).
2) Incepand cu ziua de azi si pana la solutionarea definitiva a conflictului, problema revenirii UST la baza sa din Tiraspol, va deveni argument important de negocieri la orice nivel. Ministerul Educatiei si Cercetarii, de comun acord cu Biroul pentru reintegrare, vor coordona activitatile tuturor institutiilor pentru a sustine si a dezvolta UST, - asa, incat, revenind la Tiraspol, aceasta sa devina Centrul educational, cultural, stiintific al orasului Tiraspol, jucand rolul primei vioare in promovarea politicilor nationale in regiune.
3) Fiind nemijlocit martor al evenimentelor si cunoscand nu din auzite situatia, dar si avand legaturi stranse cu institutiile de invatamant din regiune (scoli, primarii, biblioteci, colegii, etc), UST va intreprinde masuri (propuneri, proiecte etc.), iar MEC si Biroul pentru Reintegrare vor sustine elaborarea si implementarea proiectelor integrationiste," este precizat in decizia expediata de colectivul Universitatii de Stat din Tiraspol.


