Un barbat de 42 de ani din Criuleni, care sufera de o tumoare la ochi se plange ca risca sa ramana orb dupa ce i-ar fi fost extirpat ochiul cu care inca mai putea vedea, iar acum urmeaza sa-i fie scos si cealalt. Rudele cred ca la mijloc este un caz de malpraxis, deoarece barbatul fusese anuntat ca va fi doar operat. Medicul care i-a facut interventia spune ca a procedat astfel pentru a-i salva viata. 

Valeriu avea probleme de vedere de mai multi ani, asa ca se intretinea muncind cu ziua si avand grija de gospodarie. Luni, barbatul a fost operat la ochi, iar de atunci se orienteaza in spatiu cu un baston, improvizat dintr-o creanga.

Valeriu BLANARI:“Cum sa ma descurc, daca nu vezi pe unde calci.”

Valeriu spune ca luna trecuta intr-o dimineata s-a trezit ca nu putea vedea cu ochiul stang. A mers la spitalul din raionul Criuleni, iar de acolo a fost trimis la specialistii din Chisinau.

Valeriu BLANARI:"Cei de la spitalul Oncologic au zis ca trebuie sa scoata ochiul si sa-l dea la laborator, apoi m-au trimis la Republican, m-au purtat de colo-colo.”

In cele din urma barbatul a ajuns la spitalul Sfanta Treime, unde a fost operat. Valeriu spune ca acolo in loc de ochiul stang i-ar fi fost extirpat cel drept cu care inca mai vedea. 

Valeriu BLANARI:“Eu ma scol si mi-au zis ca mi l-au scos pe cel drept. Iar eu l-am intrebat de ce, macar mai puteam vedea 10 zile soarele. Nici nu mai puteam vorbi.”

Valeriu are trei frati si trei surori.Cu totii sunt la fel de socati si nu isi imagineaza cum va trai acesta mai departe. 

Angela, RUDA:“A operat ochiul care nu era pus diagnostic de medicul oncolog, de specialist. La ochiul drept trebuie sa il investigheze, ca macar sa vada pe unde sa mearga. El nu e om sa stea pe pat, e activ, trebuie sa-si faca familie. “

Medicul care l-a operat spune ca barbatul a fost anuntat ca are o tumoare care se extinde extrem de rapid si ca urmeaza sa-i fie extirpati ambii ochi.

Valeriu CUSNIR, DIRECTORUL CLINICII OFTALMOLOGIE SI OPTOMETRIE, SPITALULUI “SFANTA TREIME”:"El vedea un procent, era un proces foarte activ la ochi. Ulterior ne-ar putea invinovati ca el a decedat, ca nu i-am facut aceasta operatie. Aceasta tumoare daca nimereste in cursul limfatic sau sange, cu ce te alegi.”

Medicul spune ca din pacate in spital nu exista un serviciu de consiliere.

Valeriu CUSNIR, DIRECTORUL CLINICII OFTLMOLOGIE SI OPTOMETRIE, SPITALULUI “SFANTA TREIME”:"Consiliere consta in asta, ca neamurile lui, trei frati si trei surori, ar trebui sa fie langa el sa il sustina moral, si atunci cand se intampla ceva ei se ivesc de sub pamant. Noi nu avem in spitale psiho-terapeuti, iar medicii nu reusesc cu 20 de operatii pe zi, e un calvar.”

Saptamana viitoare barbatul este asteptat la spitalul Sfanta Treime pentru a-i fi operat si ochiul stang, care cel mai probabil va fi extirpat. Rudele acestuia spun ca au de gand sa mearga la laborator sa faca analize, pentru a se asigura ca medicul nu a gresit cand a scos ochiul drept si nu exclud ca vor depune o plangere in instanta.