S-a rupt de civilizatie si s-a izolat in padure. Vorbim despre un tanar din capitala care de o luna s-a mutat in rezervatia naturala din Horodiste, Rezina. Acolo, acesta traieste in cort, gateste la un cuptor cu lemne, bea apa si se spala la izvor, iar serile si le petrece meditand si cantand la ocarina. Spune ca nu ii este dor de viata pe care o ducea la Chisinau si ca linistea din sanul naturii il ajuta sa isi revada prioritatile si sa se regaseasca.

Vladimir are 28 de ani si este din Chisinau. Desi a absolvit psihologia si a lucrat ca manager de proiect intr-o companie, tanarul spune ca nu se simtea implinit. De o luna, Vladimir s-a izolat la Horodiste, in vagauna defileului de stanci si grote. Drumul pana la cortul sau e ca de munte si presupune o adevarata provocare.

Vladimir SICICOREZ:  „Cand vii aici, primele zile iti este urat si ai o foame informationala, vrei sa te reintorci, sa intri pe youtube sau in alta parte. Sunt constient ca creierul s-a atrofiat, intrucat mereu este animat si isi pierde legatura cu dorintele si imaginatia. Nu am vrut sa mi se intample asa ceva, iar aici e locul unde te poti detasa de toate.”

In adancul rezervatiei, departe de ochii lumii dar si de civilizatie, se afla curtea improvizata a tanarului: un cort, o zona cu rafturi, scaune si un cuptor.

Vladimir SICICOREZ:  ”L-am construit singur, cu mainile mele, timp de 6 zile si e din noroi.”

Natalia GINGA, REPORTER PRO TV:  “Pentru a-si face de mancare, tanarul aduna crengile uscate din padure. Aduse la cuptor, acestea sunt aprinse, iar mancarea se gateste in aer liber.”

„Aici avem compot. Mai gatesc orez cu prajitura din ceapa, rosii si morcov.”

Din toate placerile vietii de odinioara, Vladimir sustine ca nu a putut renunta la cafea, pe care o prepara in ibric, la foc. Iar serile le petrece meditand si cantand la ocarina, instrument muzical stravechi, pe care il confectioneza din lut.

Iar dormitul in cort e si el o provocare, intrucat Vladimir nu foloseste plapume sau perne.

„Aici dorm, in cort. La inceput ma durea spatele, dar acum m-am obisnuit.”

Pentru a aduce apa, Vladimir merge la izvorul din apropiere. Tot acolo a improvizat un dus in aer liber.

Vladimir SICICOREZ: Aici este izvorul, de unde luam apa: pentru ceai, cafea. Totodata ne stropim cu apa, care, in timpul verii, ne tonifica.”

Vladimir sustine ca a renutat la viata de capitala, pentru a-si seta prioritatile in viata.

Vladimir SICICOREZ:  E un moment de iluminare spirituala. In viata mea s-a intamplat un moment de cotitura si am simtit ca trebuie sa imi revizui prioritatile vietii si sa ma detasez de oras.”

Vladimir a spus ca va sta in rezervatie pana vor da frigurile, ulterior va reveni la Chisinau. Isi doreste ca dupa pauza in natura sa isi reseteze scopurile si sa revina la munca.