Sarbatoarea e cu adevarat sarbatoare cand toata familia se aduna la o masa. Si cum moldovenii iubesc sa petreaca zile la rand, Pastele nu este o exceptie. Asa ca si astazi s-a ciocnit oua si s-a inchinat pahare. Cele mai intense trairi au fost in casele sub acoperisul carora s-au strans rude de prin toate colturile lumii. Acolo au rasunat hohote de ras si s-au depanat amintiri.


Pe Ecaterina Rosca, Pastele a prins-o in sfarsit cu copiii acasa. Nu toti. Daca ar fi dupa voia ei, ar tine-o doar in sarbatori, cand isi poate vedea nepotii jucandu-se in ograda ei.

Ecaterina ROSCA, BUNICA: “Eu am trei si toti trei au fost dusi peste hotare si acum au venit fiica cu ginerele si cu nepotii. Dar cealalta fiica e peste hotare.”

 Prin traditie, masa de sarbatoare este cu adevarat festiva cand reuneste familia.

Grigore ROSCA, FIUL: ”Mi-i dor de tot ce e prin imprejur, de rude, de prieteni, cumatri.”

Grigore Rosca e stabilit de 5 ani in Anglia. L-au urmat sotia si copii. Astazi este acasa, la mama. Cumnatul acestuia ne spune ca bucatele au parca alta savoare la un pahar de vorba cu cei dragi.

“Majoritatea rudelor noastre sunt peste hotare si cam greu se aduna.”

Dorul ii apasa si pe cei mici.

Tatiana ROSCA, NORA: “Fata tot timpul cand vorbeste cu bunica pe skype, bunica trimite galuste, galuste, galuste, tot timpul. Fata e mai patriota, tot timpul vrea in Moldova, ea asa si spune ca implineste 18 ani si vine in Moldova.”

 Gabriela ROSCA, NEPOATA: “M-am deprins de mica cu mancarea de aici, imi place si e mai gustoasa.”

 Daca ieri au pus pe masa tot felul de bucate traditionale, astazi au incins gratarul. Mirosul de frigarui i-a ademenit si pe vecini. Intre timp, nepotul Viorel colectioneaza amintiri.

Viorel ROSCA, NEPOT: “Filmez ca sa avem amintiri. - Si ce momente imortalizezi? - In general, cum masa e aranjata, cum ne gatim, momentele speciale.”

 Dupa ce carnea e gata...

Grigore ROSCA, FIUL: “In Moldova sunt cele mai frumoase sarbatori. Hristos a Inviat.”

 Toti se aseaza la masa.

Tatiana ROSCA, NORA: “Vrem ceva de-al nostru, casul nostru, mai ales acum la sarbatori, racitura noastra.”

 Emotia reintregirii familiei i-a coplesit pe toti.

“Pastele la Moldova se sarbatoreste 3 zile, care si cum are posibilitatea.”

 Unde mai pui ca astazi nepoata Gabriela face 10 ani.

“Hristos a Inviat, sa ne fie de folos si sa ne dea roade, ploaie si toate bogatiile. Sanatate si numai bine si sa fie nepotica sanatoasa.”