Este revoltator si imoral sa folosesti copiii pentru promovarea imaginii, iar functionarii implicati trebuie pedepsiti. O spune Avocatul pentru drepturile copilului despre cazul de la Hiliuti. Ministerul Educatiei nu a venit cu o reactie, dar a publicat un ordin in care e scris ca in scoli sunt interzise activitatile care nu au tangenta cu procesul educational.
Maia BANARESCU, AVOCATUL POPORULUI PENTRU DREPTURILE COPIILOR: “Copiii nu trebuie folositi si vazuti ca un paravan pentru buna imagine, acumulare de voturi. Evenimentul este unul rusinos. In secolul XXI nu sunt vecee in Republica Moldova si facem o deschidere fastuoasa.”
Avocata poporului pentru drepturile copiilor, Maia Banarescu, sustine ca parintii ar trebui sa se impotriveasca unor astfel de actiuni, iar daca totul se intampla fara acordul lor, sa sesizeze organele specializate, asa incat responsabilii sa fie trasi la raspundere. In acest caz, administratia scolii.
Maia BANARESCU, AVOCATUL POPORULUI PENTRU DREPTURILE COPIILOR: “Copilul trebuie tratat cu demnitate, ca un purtator de drepturi. Copilul trebuie sa fie intrebat, sa i se asculte opinia, daca vrea sa ia parte la acest eveniment.”
Sarbatoarea inaugurarii veceului de la Hiliuti a fost criticata intens pe retelele de socializare. Fostul ministru al Sanatatii, Ala Nemerenco a scris ca
Ala NEMERENCO, EX-MINISTRUL SANATATII: “Parlamentul mai mult lipsa decat in lucru. Si in acest timp, deputatii socialisti ocupati cu taiatul panglicilor rosii prin WC."
Deputata Platformei DA, Inga Grigoriu a depus un demers la Procuratura Generala, in care solicita ca responsabilii sa se autosesizeze, intrucat copiii ar fi fost folositi in scop electoral. Cu o reactie a venit si deputata PLDM, Maria Ciobanu.
Maria CIOBANU, DEPUTATA PLDM: “Sa bagi in veceu copiii, pentru ca tu, ditamai presedinte de raion, primar si netot de deputat, sa faci o fotografie pentru “istorie” cum tai panglica socialista… Buni de legat!”
Functionarii au fost apostrofati de opinia publica si pentru faptul ca nu poarta masti fiind in scoala, procedand la fel ca Igor Dodon.
Am vrut sa aflam de la responsabilii de la Agentia Nationala pentru Sanatate Publica, in cate scoli din tara noastra nu este bloc sanitar si conditii bune de igiena. Serviciul de presa ne-a comunicat ca datele abia se colecteaza din raioane. Am cerut sa ni se ofere statistica cea mai recenta, dar si sa ni se explice cum s-a permis deschierea scolii la 1 septembrie, daca nu avea veceu in interior si nici afara. Pana la ora difuzarii stirii, functionarii nu au venit cu un raspuns. Nici serviciul de presa de la Ministerul Educatiei nu a dar curs solicitarii noastre pentru un comentariu. Intr-un Ordin semnat astazi de ministrul Igor Sarov se arata insa ca:
Ordin, Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii
- Se interzice accesul in institutiile de invatamant a altor persoane, precum si organizarea in institutie a activitatilor ce nu au tangenta cu procesul educational.
- Nerespectarea prevederilor consitutie abatere disciplinara si serveste temei pentru tragerea la raspundere a conducatorilor.
Datele mai vechi, arata ca aproape jumatate din scolile din tara nu dispun de toaleta in interior, conectata la sistem public de canalizare sau grupurile sanitare nu sunt folosite, chiar daca ele exista.