Șase persoane de origine eurasiatică au fost reținute de polițiștii de frontieră în zona Sectorului Poliției de Frontieră Costești, în timp ce s-ar fi pregătit să treacă ilegal frontiera moldo-română. Aceștia ar fi achitat câte 700 de euro pentru a ajunge în Uniunea Europeană.

Potrivit Poliției de Frontieră, trei persoane au fost depistate în timp ce se deplasau spre frontiera de stat și nu aveau acte de identitate asupra lor.

Polițiștii au continuat verificările în zonă și le-au identificat și pe celelalte trei persoane din grup. Toate șase ar fi intenționat să treacă clandestin frontiera cu România.

Un moldovean ar fi avut rolul de transportator

În cadrul investigației a fost identificat și un cetățean moldovean de 25 de ani. Potrivit informațiilor acumulate până acum, acesta ar fi avut rolul de transportator și i-ar fi dus pe cei șase până în apropierea frontierei. Bărbatul a fost audiat și este cercetat în stare de libertate.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregului mecanism prin care ar fi fost organizată migrația ilegală.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.