O tentativă de transport ilegal al unor bunuri de valoare a fost dejucată la Aeroportul Internațional Chișinău, unde autoritățile au identificat mai multe obiecte metalice aurii, nedeclarate, în bagajul unui cetățean străin.

Cazul a fost documentat în urma unor verificări de specialitate efectuate asupra bagajului de mână al unui cetățean ucrainean, în vârstă de 44 de ani, care urma să se îmbarce pe cursa Chișinău–Larnaca. În urma controlului, oamenii legii au depistat șase obiecte metalice nedeclarate, susceptibile a fi lingouri de aur.

Bunuri nedeclarate, ridicate de autorități

Potrivit legislației în vigoare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Totodată, bărbatul riscă să fie sancționat contravențional pentru nerespectarea regulilor privind declararea obiectelor de valoare la traversarea frontierei.

Autoritățile reamintesc regulile de trecere a frontierei

Reprezentanții Poliției de Frontieră atrag atenția că respectarea prevederilor legale și declararea corectă a bunurilor transportate sunt esențiale pentru evitarea sancțiunilor și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță la frontieră.

Lingouri
Lingouri/ Serviciul Vamal