Cu 8 zile înainte de Eurovision Song Contest, Satoshi, reprezentantul țării noastre la concurs, a avut deja prima repetiție pe marea scenă. Prefixul Moldovei în piept, costume în culori de roșu și albastru și leduri uriașe pe scenă – sunt câteva detalii din showul pregătit de reprezentantul Moldovei pentru Eurovision 2026, care va avea loc luna aceasta în Austria, la Viena. Satoshi a dezvăluit câteva amănunte din culisele momentului său și a vorbit despre emoțiile pe care le simte înainte de a păși primul pe scenă, în prima semifinală.
Reprezentntul țării noastre la Eurovision, Satoshi, alături de cele două vocaliste, Aliona Moon și Lana Carauș, dar și cei 3 instrumentiști, dar și alți membri din echipa de producție, au ajuns la Viena.
A avut loc și prima repetiție pe scena Eurovision Song Contest, din care s-au aflat detalii despre showul pregătit de Satoshi. Interpretul va purta un costum albastru, cu prefixul Moldovei, 373, în piept, pe când cele două vocaliste vor purta rochii în culoarea vinului roșu. De asemenea, în scenă vor fi și 3 instrumentiști. Pe rețelele de socializare, Satoshi a publicat și o poză cu un led uriaș, galben, pe care scrie Welcome to Moldova.
Satoshi, REPREZENTANTUL MOLDOVEI LA EUROVISION: „Bună la toți, sunt Satoshi din Moldova și tocmai am ieșit de pe scenă, în urma primei repetiții pentru Eurovision 2026. Cel mai palpitant lucru este faptul că oamenii din echipă sunt la fel de emoținați ca și noi. Noi impărtășim aceleași cantitate de stres și emoții.”
Într-un interviu pentru organizatorii concursului, Satoshi a vorbit și despre emoțiile pe care le are, în calitate de participantul care va deschide ediția din acest an.
Satoshi, REPREZENTANTUL MOLDOVEI LA EUROVISION: „La început a fost puțină presiune. Dar după ce am înțeles că e ok, am zis, știm ce să făcem, vom încerca să ne distrăm și să eliberăm energia cu care suntem înzestrați. Am decis să explorăm și să petrecem alături de ceilalți.”
Scena Eurovision 2026 este impresionantă. Conceptul este semnat de Florian Wieder, un renumit designer de producție. În centrul scenei se va afla o suprafață LED, în formă de frunză, dar și un arc auriu, care atrage toate privirile.
Casele de pariuri rămân deocamdată rezervate față de piesa “Viva, Moldova!”. Astfel că, în topul favoriților, Satoshi se află pe poziția a 15-a, cu 1% șanse la câștig. Marea bătălie, potrivit pronosticurilor, se va da între Finlanda, Grecia și Danemarca, care ocupă primele 3 poziții în clasamentul agențiilor de pariuri.
Marți, pe 12 mai, la Viena, va avea loc prima semifinală, în care vor evolua reprezentanții a 15 țări și în care Moldova va deschide spectacolul. Joi, pe 14 mai va avea loc cea de-a doua semifinală, în care vor evolua alte 15 țări participante. Marea finală, va fi pe 16 mai și promite un show de excepție, care aniversează 70 de ani de la prima ediție a Eurovisionului.

